ALERTĂ. Clubul de fotbal Valencia a anunțat că 35% dintre jucătorii și membrii staff-ului au fost diagnosticați cu noul coronavirus! Ei s-ar fi îmbolnăvit la penultimul meci din Liga Campionilor

Publicat: 17 03. 2020, 09:46
Actualizat: 17 03. 2020, 09:47
Meciul dintre Atalanta și Valencia (4-1) s-a disputat pe stadionul San Siro din Milano în 19 februarie 2020

Celebrul club de fotbal spaniol Valencia a raportat noi cazuri de coronavirus printre jucătorii primei echipe, dar și printre membrii staff-ului tehnic.

Potrivit oficialilor echipei, fotbaliștii și staff-ul ar fi intrat în contact cu virusul pe 19 februarie 2020, la penultimul meci disputat în Liga Campionilor, contra italienilor de la Atalanta. Meciul a avut loc la Milano, declarată zonă cu risc înalt de infestare, și s-a încheiat cu victoria echipei din Seria A (4-1).

Deocamdată, toți cei diagnosticați cu noul virus sunt asimptomatici și se află în carantină în propriile locuințe, notează Mediafax.

Clubul spaniol și-a sfătuit suporterii să rămână în locuințe și să respecte cu strictețe regulile de igienă.