ALERTĂ în Sibiu: 22 de cadre medicale, infectate cu noul coronavirus!
Și mai grav este că ultimii 22 de pacienți testați pozitiv sunt cadre medicale la Spitalul Județean! Dintre aceștia, 15 lucrează pe Secția de Gastroenterologie, informează purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ştefan.
„În ceea ce priveşte situaţia cadrelor medicale din judeţul Sibiu, până în prezent un număr de 22 cadre medicale au fost confirmate pozitiv în urma testării COVID-19. Dintre acestea, 15 sunt cadre medicale de pe secţia de Gastroenterologie a Spitalului Judeţean Sibiu. Precizăm faptul că secţia de Gastroenterologie din cadrul spitalului este secţie Covid-19”, a precizat Andreea Ștefan.
Instituția mai arată că s-au luat deja „măsuri de dezinfecţie”. În plus, „pentru pacienţii fără suspiciune sau confirmare pozitivă cu noul coronavirus, investigaţiile medicale gastroenterologice se fac în cadrul Spitalului CFR. Doi medici sunt confirmaţi şi un ambulanţier din cadrul SAJ Sibiu; trei asistenţi SCJU Sibiu secţia ATI, un asistent Obstetrică şi Ginecologie”.
Până în prezent au fost confirmate pozitiv 90 de persoane în judeţul Sibiu, fiind înregistrate opt decese.