Prima pagină » Coronavirus » Alexandru Rafila, despre vaccinarea obligatorie: „Nu este justificată această măsură”

Alexandru Rafila, despre vaccinarea obligatorie: „Nu este justificată această măsură”

Alexandru Rafila, despre vaccinarea obligatorie: „Nu este justificată această măsură”

Ministrul Sănătăţii a declarat că la nivel oficial nu s-a discutat niciodată despre vaccinarea obligatorie. Rafila a precizat că măsura nu este justificată.

Ministrul Sănătăţii a spus, la Antena 3, că nu s-a discutat despre vaccinarea obligatorie.

„Nu am avut această discuţie, nici nu s-a discutat la nivelul guvernului, părerea mea nu este justificată această măsură”, a declarat Alexandru Rafila.

Rafila a explicat de ce măsura a fost impusă în alte ţări spunând că fiecare este liber să stabilească propriile strategii.

„Au luat măsuri de obligativitate ca să evite un număr mare de decese”, a explicat Rafila.

Potrivit datelor oficiale, de la începutul pandemiei, 8.085.805 de persoane din România au fost imunizate cu o doză, iar 8.003.956 dintre acestea au schema completă de vaccinare. De asemenea, 2.441.077 de persoane au făcut şi doza a treia.

Bilanț coronavirus 6 februarie. Peste 16.000 de noi cazuri de COVID în ultimele 24 de ore în România

România a înregistrat în ultimele 24 de ore 16.108 noi cazuri de infectare cu coronavirus, potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS).

De asemenea, față de bilanțul anterior, au fost raportate și 82 de noi decese asociate COVID-19, dintre care șapte sunt anterioare intervalului de referință.

Astfel, se înregistrează o scădere față de sâmbătă, când au fost raportate 28.921 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

Autor
Alisa Ioana a urmat cursurile în cadrul Facultății de Jurnalism si științele comunicării, secția de comunicare și relații publice. A intrat în presă încă din perioada studenției (anul ... vezi toate articolele