Alexandru Rafila: „Mă aștept ca la jumătatea lunii decembrie să avem foarte multe cazuri de COVID-19 în spitale și foarte multe decese!”
Medicul Alexandru Rafila, care candidează din partea PSD pentru Camera Deputaților, spune că se așteapta ca la jumătatea lunii decembrie să avem „foarte multe cazuri” de COVID în spitale și „foarte multe decese”, deoarece în aceste zile numărul de teste este redus și numărul cazurilor confirmate a scăzut, în consecință. Cu toate acestea, secțiile de ATI sunt blocate.
„Eu observ că, de o săptămână, numărul de teste efectuat s-a redus cu 60%, am avut patru zile cu reducere de 60% a numărului de teste, implicit s-a redus şi numărul de cazuri, că sigur că dacă testezi mult mai puţin, ai şi mult mai puţine cazuri şi asistăm, pe de altă parte, la o blocare a activităţii în secţiile de terapie intensivă şi la un număr foarte mare de decese. Or, lucrurile astea se vor răzbuna, începând de săptămâna viitoare”, a declarat, joi seară, Alexandru Rafila, într-o emisiune la Antena 3.
„Să dea Dumnezeu să greșesc eu…”
Rafila a mai spus, referindu-se la declarațiile premierului Ludovic Orban, conform cărora „sută la sută nu se va reintroduce lockdown-ul”, că un răspuns mai potrivit ar fi fost: „în funcţie de situaţia epidemiologică, luăm măsuri nemedicale mai stringente sau mai puţin stringente încât să ţinem situaţia sub control”.
„Dar având în vedere ceea ce s-a întâmplat în această perioadă, eu mă aştept – şi să dea Dumnezeu să greşesc eu – ca la jumătatea lunii decembrie să avem foarte multe cazuri în spitale şi foarte multe decese, iar lucrul acesta, pentru orice guvern va fi după data de 15 decembrie, o să fie nevoie de anumite măsuri, care ar trebui în mod clar să fie în responsabilitatea celor care au hotărât această inacţiune”, a adăugat Rafila.
Rafila a mai spus: „Nu știu dacă o să fie un dezastru (la mijlocul lunii decembrie), dar situația o să fie serioasă”.