Alți 28 de români s-au infectat cu COVID-19 la ferma din Marea Britanie. Cei mai mulți sunt asimptomatici
MAE a anunţat că încă 28 de români s-au îmbolnăvit cu noul coronavirus în cadrul unei ferme din Herefordshire – Marea Britanie. Majoritatea conaţionalilor sunt asimptomatici sau prezintă simptome uşoare, fără a necesita spitalizare.
Potrivit ultimelor informaţii comunicate Ambasadei României la Londra de către Serviciul de Sănătate Publică britanic, suplimentar faţă de cei 30 de cetăţeni români confirmaţi anterior pentru infecţia cu COVID-19, alţi 28 de cetăţeni români au fost testaţi pozitiv pentru infecţia cu COVID-19, din rândul celor aproximativ 100 care îşi desfăşoară activitatea în cadrul fermei.
Cei mai mulți cetăţeni români sunt asimptomatici sau prezintă simptome uşoare, fără a necesita spitalizare”, a precizat MAE într-un comunicat remis Mediafax.
Persoanele cu rezultat negativ au fost re-testate
Potrivit sursei citate, autoritatea locală de sănătate publică monitorizează zilnic starea de sănătate a lucrătorilor, iar persoanele care au avut rezultate negative ca urmare a testării iniţiale au fost re-testate, fiind în aşteptarea rezultatelor.
Autorităţile locale continuă să asigure persoanelor infectate hrană, apă şi bunuri de strictă necesitate. De asemenea, aceştia beneficiază de tratament medical şi servicii de traducere/interpretare. MAE precizează, de asemenea, că la data de 20 iulie, un lucrător român din cadrul fermei a sesizat Ambasada României la Londra, solicitând sprijin în relaţia cu angajatorul, respectiv facilitarea obţinerii unor informaţii privind reluarea activităţii în condiţii de siguranţă sanitară, după finalizarea perioadei de autoizolare, precum şi drepturile financiare de care poate beneficia în această perioadă. Cetăţeanul român, care nu a dorit să îşi comunice datele de identitate în relaţia cu ambasada, a fost informat cu privire la instituţiile competente în materia drepturilor de muncă şi de securitate sanitară”, mai arată MAE.