Alți 40 de români de la o fermă din Germania, infectați cu Covid-19
Încă 40 de români au fost testaţi pozitiv la ferma din Dingolfing-Landau, Germania, după ce testele iniţiale au ieşit negative. Aici, la finele lunii iulie, 151 de români fuseseră testaţi pozitiv.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că cei 151 de români testaţi pozitiv la fermă au terminat perioada de carantină în data de 3 august, iar reprezentanţii Consulatului General al României la München au întreprins demersuri pe lângă autorităţile bavareze pentru identificarea unei modalităţi de transport în România pentru cei care doresc să revină în ţară.
Totodată, potrivit informaţiilor preliminare comunicate de către autorităţile germane, MAE precizează că, în urma ultimei retestări a lucrătorilor ale căror rezultate fuseseră iniţial negative, 52 persoane au fost confirmate cu COVID-19, iar aproximativ 40 dintre acestea sunt cetăţeni români.
Consulatul General al României la München continuă dialogul cu autorităţile germane, cu reprezentanţii companiei angajatoare şi cu lucrători români din cadrul fermei şi acordă asistenţă consulară, conform competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile locale în contextul pandemiei de COVID-19.
MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la München: 0049 089553307 şi 0049 08998106143, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de urgenţă sau la numărul de telefon de urgenţă al Oficiului consular: 00491602087789.
Români de la o ferma din Marea Britanie, infectați cu COVID-19
Potrivit ultimelor informaţii comunicate Ambasadei României la Londra de către Serviciul de Sănătate Publică britanic, suplimentar faţă de cei 30 de cetăţeni români confirmaţi anterior pentru infecţia cu COVID-19, alţi 28 de cetăţeni români au fost testaţi pozitiv pentru infecţia cu COVID-19, din rândul celor aproximativ 100 care îşi desfăşoară activitatea în cadrul fermei.
Autorităţile locale continuă să asigure persoanelor infectate hrană, apă şi bunuri de strictă necesitate. De asemenea, aceştia beneficiază de tratament medical şi servicii de traducere/interpretare. MAE precizează, de asemenea, că la data de 20 iulie, un lucrător român din cadrul fermei a sesizat Ambasada României la Londra, solicitând sprijin în relaţia cu angajatorul, respectiv facilitarea obţinerii unor informaţii privind reluarea activităţii în condiţii de siguranţă sanitară, după finalizarea perioadei de autoizolare, precum şi drepturile financiare de care poate beneficia în această perioadă. Cetăţeanul român, care nu a dorit să îşi comunice datele de identitate în relaţia cu ambasada, a fost informat cu privire la instituţiile competente în materia drepturilor de muncă şi de securitate sanitară”, mai arată MAE.