Prima pagină » Coronavirus » AMBULANȚIERI ÎN IZOLARE. Un pacient nu a spus că este suspect de COVID-19

AMBULANȚIERI ÎN IZOLARE. Un pacient nu a spus că este suspect de COVID-19

AMBULANȚIERI ÎN IZOLARE. Un pacient nu a spus că este suspect de COVID-19

Doi angajați ai Serviciului de Ambulanță al Județului Constanța, un medic și un ambulanțier, au intrat în izolare, după ce în noaptea de miercuri spre joi au îngrijit un pacient cu astm, care a omis să spună la telefon că este supect de COVID-19.

O persoană din Constanța a sunat, în noapte de miercuri spre joi, la 112 pentru că avea o criză de astm.

Ajuns la fața locului, medicul de pe ambulanță a aflat, în timp ce îi cerea pacientului detalii despre trecutul medical, că acesta a intrat în contact cu o persoană confirmată cu COVID-19 și că are deja testul pentru coronavirus făcut, lucru pe care nu l-a precizat la telefon.

„În cursul nopții un echipaj al SAJ a fost solicitat la un pacient în Constanța. Motivul solicitării a fost criză de astm! În timpul anamnezei, colega mea a aflat că pacientului i se recoltase testul COVID, deoarece intrase în contact cu o persoană pozitivă”, au transmis, joi, reprezentanții SAJ Constanța.

După intervenție, medicul și ambulanțierul care au intervenit la caz au intrat în autoizolare.

„Doresc să îi rog pe cei care sună pentru probleme medicale la 112, să nu ascundă adevărul: să spună dacă prezintă febră, dacă tușesc, dacă respiră greu, dacă au intrat în contact cu cineva bolnav! Altfel o să se ajungă la situația de a ajunge foarte târziu la caz, deoarece nu o să avem suficiente echipaje”, este apelul făcut de reprezentanții Ambulanței Constanța.