Adrian Streinu Cercel avertizează: ce trebuie să bem pentru a preveni coronavirusul!

Publicat: 18 03. 2020, 13:12
Actualizat: 18 03. 2020, 22:24
Incendiu la Institutul „Matei Balș”. Adrian Streinu-Cercel: „Clădirea era din 1953, dar fusese refăcută...”

Mulți se întreabă dacă nu cumva în această perioadă ar fi bine să evite să mai consume apă de la robinet, din rețeaua publică de distribuție. Temerile nu sunt, totuși, întemeiate.

A spus-o Adrian Streinu Cercel, șeful Institutului „Matei Balș”, din Capitală, in direct la Romania TV. Renumitul profesor îi îndeamnă pe români să bea apă de la robinet fiindcă are clor și în felul acesta mor mai repede bacteriile.

Altfel, Adrian Streinu Cercel ne reamintește că principala „armă” de luptă împotriva noului coronavirus rămâne igiena – să ne spălăm cât mai des și cât mai bine pe mâini cu apă și săpun!

Pe de altă parte, profesorul Cercel a stârnit o adevărată controversă cu afirmația că „alcoolul sanitar nu este bun, nu foloseşte la nimic”. Renumitul medic este de părere că„spirtul medicinal nu e bun. Substanţele care sunt pe bază de alcool, dar sunt speciale, care să fie biocide. Spirtul nu este biocid. Sunt bune şi substanţele pe bază de clor, dar nu clorhexidina pentru că s-a demonstrat că nu este activă pe coronavirus”. Declarațiile lui Streinu Cercel au fost contrazise de numeroși medici epidemiologi, care s-au arătat șocați de părerea șefului de la „Matei Balș”.

Tot Adrian Streinu-Cercel a demontat și mitul conform căruia consumul de vitamina C combate coronavirusul de tip nou.

„Este fals, fals cu majuscule! Omul nu face deficit de vitamine aşa, din senin. Cât timp o persoană mănâncă ce trebuie, nu face deficit de vitamine. Cei care fac deficit de vitamine, fac scorbut, ajung la doctor şi li se prescrie vitamina C. Dar asta se întâmpla acum sute de ani, pe corăbii. Nu mai este cazul”, a declarat Adrian Streinu Cercel.