Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat luni, 7 februarie 2022, că 10.871 de persoane au fost vaccinate anti-Covid în România, în ultimele 24 de ore. În același interval de timp, au fost raportate șase reacții adverse în urma vaccinării, iar de la începutul campaniei 19.933.
Dintre cele aproape 11.000 de persoane vaccinate, 2.040 se află la prima doză, 2.874 la doza a doua, iar 5.957 la cea de-a treia. În total 8.087.698 de persoane au fost vaccinate de la începutul campaniei cu o doză, iar 8.007.623 dintre acestea au schema completă de vaccinare. De asemenea, 2.447.132 de persoane au făcut și doza a treia.
Numărul total de doze administrate de la începutul campaniei de vaccinare a ajuns la 16.546.308. Au fost folosite 12.660.481 de doze Pfizer BioNTech, 1.000.612 doze Moderna, 852.355 de doze AstraZeneca și 2.025.849 de doze Johnson&Johnson. De asemenea, au fost utilizate 7.011 doze pentru copii.