AVERTISMENT. Medicul care a vindecat peste 200 de bolnavi de COVID-19 în România: „Nu avem voie să ne relaxăm”
Medicul Virgil Musta de la Spitalul Victor Babeș, care a vindecat peste 200 de bolnavi de COVID-19, spune că pericolul nu a trecut. „Suntem încă în faza ascendentă a epidemiei şi, din acest motiv, nu avem voie să ne relaxăm”, a spus doctorul, conform Mediafax.
România are peste 8000 de cazuri de coronavirus, iar numărul este într-o continuă creştere. În acest context, specialiştii trag un semnal de alarmă că nu este încă momentul să ne relaxăm. Printre aceştia se numără şi medicul infecţionist Virgil Musta, de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara.
„Suntem încă în faza ascendentă a epidemiei şi, din acest motiv, nu avem voie să ne relaxăm. Chiar dacă Paştele în acest an poate va fi un Paște mai sărăcăcios, mai singuri, dar este important să respectăm aceste reguli, pentru a supravieţui. Fiecare să stea acasă şi să facă Paştele în familie, într-un număr cât mai mic, pentru că, fiind în perioada comunitară a transmiterii acestei boli, oricine poate fi contaminat, fără să ştie sau cu simtomatologie minoră şi poate contamina pe alţii”, a spus Virgil Musta.
Acesta a atras atenţia că, dacă regulile nu sunt respectate, numărul de îmbolnăviri ar putea creşte după Paşte.
„Ca să nu avem un număr foarte mare de cazuri de COVID după Paşte şi ca să nu apară cazuri cu risc, care vor evolua sever şi cu mortalitate mare, este foarte important să respectăm aceste reguli: de distanţare socială, de a fi cât se poate de mult izolaţi în familie. Facem apel insistent la populaţie să respecte regulile pentru că până în acest moment pandemia este ţinută sub control”, a mai spus medicul.
El a descris pe scurt situaţia în care se află spitalul în care lucrează, Victor Babeș din Timișoara.
„Spitalul nostru, terapia intensivă este plină, iar spitalul este aproape plin, aşa că, nu vom avea foarte multe locuri pentru a putea trata acești pacienţi. Sunt spitale de suport care sunt în aşteptare, dar şi acestea nu au un număr foarte mare, este un număr limitat de paturi şi în momentul în care explodează epidemia va fi o problemă pentru internarea şi rezolvarea civilizată a acestor persoane”, a mai declarat medicul.
Virgil Musta a vindecat, la Timișoara, peste 200 de bolnavi de coronavirus din România.