Prima pagină » Coronavirus » AVERTISMENT. ONU: Cel puțin 300.000 de oameni ar putea muri de coronavirus în Africa în acest an, în „cel mai bun caz”.

AVERTISMENT. ONU: Cel puțin 300.000 de oameni ar putea muri de coronavirus în Africa în acest an, în „cel mai bun caz”.

AVERTISMENT. ONU: Cel puțin 300.000 de oameni ar putea muri de coronavirus în Africa în acest an, în „cel mai bun caz”.

Cel puțin 300.000 de oameni din Africa ar putea muri din cauza coronavirusului, în cel mai bun caz, iar 29 de milioane de persoane ar putea fi împinse în sărăcie extremă, a avertizat Comisia Economică pentru Africa (UNECA), relatează publicația britanică Independent.

Deși Africa a raportat mai puțin de 20.000 de cazuri de coronavirus până în prezent, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că întreg continentul poate avea până la 10 milioane de cazuri în trei până la șase luni – un număr care ar copleși grav serviciile de sănătate.

„Pentru a proteja și a construi în folosul prosperității noastre comune este nevoie de cel puțin 100 miliarde de dolari pentru a avea imediat un răspuns în zonele sănătații și securității sociale”, a declarat un raport al UNECA.

Agenția a constatat că, în absența totală a intervențiilor pentru încetinirea răspândirii virusului, peste 1,2 miliarde de africani ar putea fi infectați și 3,3 milioane de oameni ar putea muri în acest an.

Cele mai multe guverne africane au introdus deja unele măsuri de distanțare socială, de la instrucțiuni pentru călătorie și ghiduri de tranzit în unele țări până la blocarea completă în altele.

Cu toate acestea, chiar și în cel mai bun caz, în care toate guvernele introduc distanțarea socială strictă, odată ce se atinge un prag de 0,2 decese la 100 000 de persoane pe săptămână, Africa ar mai putea avea aproximativ 123 de milioane de persoane infectate, 2,3 milioane de spitalizări și 300 000 de decese din cauza Covid-19 .

 

Autor

Citește și