Avertismentul oamenilor de știință: O persoană ar putea contracta două tulpini de COVID-19 în același timp!
Oamenii de știință brazilieni susțin că este posibil ca o persoană să contracteze simultan două tulpini de COVID-19. Cercetătorii de la Universitatea Feevale din statul Rio Grande do Sul susțin că au fost confirmate în țară cazuri de persoane care au contractat diferite variante ale virusului.
Oamenii de știință consideră că acest lucru demonstrează că se dezvoltă și mai multe variante noi de coronavirus care se pot răspândi mai ușor și împotriva cărora vaccinurile s-ar putea să nu funcționeze.
Cercetătorii de la Universitatea Feevale din statul Rio Grande do Sul ar fi primii oameni de știință care descriu fenomenul unei „infecții duble” cu noul coronavirusul.
Două persoane în vârstă de peste 30 de ani au fost confirmate cu boala la sfârșitul lunii noiembrie, după ce au contractat o tulpină cunoscută sub numele de P.2. Pacienții cu varianta P.2 a coronavirusului, care locuiau în Rio de Janeiro, au fost testați pozitiv și pentru P.1, o variantă a virusului care ar fi apărut în Manaus, în nordul Braziliei.
Cum ar fi posibilă o dublă infectare cu SARS-CoV-2
Cei care au fost infectați au prezentat simptome ușoare, cum ar fi tuse uscată, dureri în gât și dureri de cap și nu au avut nevoie de spitalizare, potrivit The Sun.
Dr. Fernando Spilki, virolog la Universitatea Feevale din statul Rio Grande do Sul, care conduce echipa de cercetători, a declarat că dubla infectare este probabil să se întâmple doar atunci când circulă mai multe variante de virus.
Oamenii de știință consideră că dubla infectare ar putea accelera dezvoltarea de noi mutații și noi tulpini de coronavirus.
„Aceste co-infecții pot genera combinații și noi variante chiar mai repede decât s-a întâmplat până acum. Ar fi o altă cale evolutivă pentru virus”, a declarat dr. Spilki pentru Reuters.
Mutațiile evoluează prin dubla infectare aceleiași celule – o modalitate prin care noua tulpină britanică de coronavirus ar fi preluat o caracteristică a variantelor din Africa de Sud și Brazilia.
Oamenii de știință cred că aceasta este o modalitate „rară” de mutare a coronavirusurilor.
„Este perfect posibil ca un copil care frecventează o școală primară să se infecteze cu o variantă de COVID-19, iar un frate mai mare, care este în generală, să contracteze o altă variantă a COVID-19 – și ambii copii să se infecteze recirpoc acasă, dar și pe părinții lor cu ambele variante”, a declarat Dr. Julian Tang, profesor de științe respiratorii la Universitatea din Leicester, pentru MailOnline.