Radu Ţincu, medic ATI la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Bucureşti, avertizează că, în lipsa unor măsuri stricte, sistemul sanitar se va prăbuși şi vom ajunge la 20-25.000 de cazuri COVID-19 pe zi în luna decembrie: „Dacă nu se vor institui măsuri care să controleze pandemia, luna decembrie va fi un dezastru din punct de vedere sanitar. Vom avea un număr de cazuri uriașe și putem ajunge la 20-25.000 de cazuri pe zi”, a declarat medicul Radu Țincu, pentru GÂNDUL.RO.
În urmă cu două săptămâni, spitalele „Floreasca” și „Sf. Ioan” au fost desemnate spitale suport COVID pentru ATI. Radu Țincu, medic primar toxicolog la secţia ATI de la Spitalul Floreasca din București, spune că, în prezent, în toate spitalele din țară transformate în unități suport COVID-19, paturile de la ATI sunt ocupate la capacitate maximă.
„Dacă vom avea zilnic 6.000-8.000 de cazuri, cel mai probabil vom crește și mai mult în perioada următoare. Faptul că avem atâția pacienți la ATI nu este rezultatul situației de astăzi, ci rezultatul creșterilor din ultimele două săptămâni. Peste 7000 de cazuri în fiecare zi înseamnă cam 300-350 de persoane care vor ajunge la ATI într-o singură zi. Capacitatea la nivel național e undeva la 3000 de paturi ATI. În toate spitalele care au fost transformate în unități suport COVID-19, toate paturile au fost ocupate. În majoritatea camerelor de gardă din spitalele bucureștene există pacienți cu coronavirus care urmează să fie preluați la Terapie Intensivă”, a mai spus medicul Radu Țincu.
Cred că în perioada următoare o să asistăm la o creștere a numărului de cazuri COVID-19 pentru că acest val doi pandemic este intens în toată Europa și, în lipsa unor măsuri ferme care să oprească transmiterea intracomunitară, cel mai probabil numărul de cazuri va continua să crească, spune medicul Radu Țincu de la Spitalul Floreasca.
„Pentru zonele de focar, zonele roșii cele au depășit 3 la mie, au fost implementate măsuri sanitare acum 14 zile. Pe această perioadă de timp nu am înregistrat o aplatizare a numărului de îmbolnăviri, dimpotrivă, pentru București a existat o accelerare a numărului de îmbolnăviri și a fost surprinzător să vedem faptul că aceste măsuri care nu și-au dovedit eficiența au fost prelungite pentru încă 14 zile, fapt care arată încă o dată că pandemia va continua să evolueze, pentru că, dincolo de aceste măsuri sanitare care au fost implementate nu mai rămâne, din păcate, decât o singură posibilitate, aceea instituirii unor măsuri de restricție, explică medicul Radu Țincu.
Medicul ATI, Radu Țincu, spune că, în prezent, ne aflăm în fața unei crize sanitare, iar fără un lockdown local și regional în zonele de focar, sistemul de sănătate va ajunge în prag de colaps.
E nevoie de un lockdown local, regional, pentru zonele de focar, care trebuie implementat în conformitate cu legislația în vigoare. Din păcate, pandemia de COVID-19 este o criză sanitară, iar într-o criză sanitare măsurile nu pot fi plăcute. O criză nu poate fi controlată decât prin măsuri care nu sunt foarte plăcute. În momentul de față, din punctul meu de vedere, nu sunt decât două variante : ori mergem în continuare cu măsurile implementate și ne asumăm o creștere a cazurilor și o creștere a numărului de pacienți la ATI, riscul de a depăși capacitatea sanitară și, evident și mortalitatea. Sau implementăm anumite măsuri ferme, restrictive, care să oprească transmiterea intracomunitară și în două săptămâni să putem să căpătăm controlul asupra evoluției pandemiei, explică medicul Radu Țincu
Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, săptămâna trecută, că presiunea pe sistemul medical în contextul numărului mare de cazuri de infecţii cu noul coronavirus continuă să crească şi încet, încet se intră în „logica medicinei de dezastre”.
Medicul ATI, Radu Țincu, spune că România se îndreaptă spre medicina de dezastre în contextul în care autoritățile nu au impus nicio măsură de restricție, iar „măsurile luate sunt măsuri propuse populației pentru a fi respectate de bunăvoie”.
O să mergem din ce în ce mai mult spre această medicină de dezastre. Sistemul sanitar va fi depășit ca infrastructură, însă, ce trebuie să știm dacă ne îndreptăm spre medicina de dezastre, este că mortalitatea va crește substanțial, pentru că o medicină de dezastre înseamnă depășirea capacității sistemului sanitar, asta înseamnă că unii pacienți nu vor mai avea loc în spitale. În același timp, cu cât numărul de pacienți COVID-19 va fi mai mare, cu atât în spitale nu vor mai avea acces pacienții cu alte boli, deoarece spitalele vor fi ocupate cu acești pacienți. Ne îndreptăm spre medicina de dezastre în contextul în care nu am impus nicio măsură de restricție. Măsurile luate sunt măsuri propuse populației pentru a fi respectate de bunăvoie. Faptul că acceptăm că mergem spre medicina de dezastre și depășim capacitatea sistemului sanitar, o facem asumându-ne că mai aveam posibilitatea de a lua anumite decizii printre care lockdown-ul regional și local și cu toate acestea nu am făcut-o, a mai explicat medicul ATI, Radu Țincu.
„Dacă nu se vor institui măsuri care să controleze pandemia luna decembrie va fi un dezastru din punct de vedere sanitar. Vom ajunge la un număr de cazuri uriașe și putem avea 20-25.000 de cazuri pe zi. Trebuie să avem maturitatea să înțelegem, așa cum au înțeles și celelalte țări, faptul că sistemele sanitare cedează și există o limită peste care nu mai pot merge. Țări precum Germania, Franța, Austria, Belgia au luat măsuri de restricție și au declarat public faptul că doresc să-și protejeze sistemele sanitare pentru că oamenii vor muri. România surprinzător, cu un sistem de sănătate mult mai slab, refuză să declare faptul că sistemul sanitar are o capacitate maximă, în condițiile în care sisteme mult mai performante, precum cel german, anunță că va fi depășit dacă nu se vor lua măsuri”, mai spune medicul.
Totodată, medicul Radu Țincu spune că în zonele de focar unde nu s-a ținut sub control pandemia de COVID-19, singura soluție o reprezintă măsurile de restricție.
„Populația va trebui în continuare să ne asigure suportul și să înțeleagă că pandemia depinde de fiecare dintre noi și cred că, nu trebuie să ajunge în scenariul Italiei în care oamenii mureau în fața spitalelor pentru a realiza că avem o problemă reală. Autoritățile trebuie să înțeleagă că această situație nu poate să fie perpetuată până pe 6 decembrie indiferent de cât și-ar dori clasa politică acest lucru. Situația trebuie să fie corectată pentru că este imposibil din punct de vedere medical să poți merge cu acest ritm de îmbolnăviri până atunci, iar pe de altă parte, lucru pe care clasa politică îl știe foarte bine, măsurile restrictive au nevoie de o perioadă de latență de 2-3 săptămâni pentru a se vedea efectele”, a mai punctat medicul ATI Radu Țincu.