Bărbat din Iași, renegat și amenințat de localnici după ce s-a zvonit că are COVID-19. “Mi-au spus să stau în casă izolat, cu toată familia, că altfel cheamă Poliția!”
Un bărbat din comuna Bălțați, județul Iași, este renegat de întreaga comunitate, după ce a fost lansat zvonul că este infectat cu noul coronavirus.
În vârstă de 38 de ani, bărbatul este, pur și simplu, disperat. Lumea din comună ar fugi de el și l-ar amenința cu izoleta, în timp ce educatoarea l-ar fi sunat și l-ar fi sfăuit să rămână închis în casă, pentru a nu răspândi virusul.
Bărbatul susține, însă, că nu a fost infectat niciodată cu COVID-19, ba chiar și-ar fi făcut și un test, al cărui rezultat a fost negativ.
“O doamnă educatoare din sat de la noi m-a sunat și m-a amenințat cu izoleta. Mi-a spus că, dacă nu mă duc la spital singur sau nu stau în casă izolat, cu toată familia, cheamă ea Poliția, cu izoleta și mă duce legat cu forța la spital, la Bârlad. Eu am testul făcut și e negativ, dar lumea spune că am COVID”, a declarat bărbatul, potrivit vremeanoua.ro.
Bărbat din Iași, ignorat de vecini. Acesta susține că nu are COVID-19, ci altă boală
Bărbatul ar suferi, într-adevăr, de o boală. Ar avea psoriazis, nicidecum coronavirus. Acesta crede că Maniu Valentina, doctorița din comună, ar fi răspândit zvonul că este infectat cu COVID-19, și, astfel, el și familia sa au ajuns să fie ocoliți de toată lumea.
“Eu am fost, într-adevăr, la doamna doctor Maniu Valentina, ca să-mi dea trimitere să mă pot duce la doamna doctor Moțea, la Huși, pentru problemele mele de sănătate. Nu am niciun COVID, nu am nimic. Eu am vaci, pe care trebuie să le duc să pască, am și eu gospodărie, ca fiecare… Trebuie să ies din ogradă. Dar copiii mei nu mai pot ieși nici ei din curte, din cauza acestei minciuni. A fost ziua fetei mele, de Sfântul Andrei, și nimeni nu a venit la ea, deși am chemat niște copii, tot pentru că lumea a spus că noi avem COVID.
Acum, dacă ai dușmănie pe unul, spui că are Covid și fuge lumea de ei, ca de lucru necurat. Eu cred că doamna doctor Maniu a spus aceste lucruri despre mine, că s-a supărat când i-am spus că vreau să îmi retrag dosarul și să mă duc la alt doctor. Dacă nu ea a împrăștiat zvonul, o rog să mă ierte. Să spună însă oamenilor – o rog frumos – că nu am nimic, niciun COVID, ca să nu mai fugă lumea de mine și de familia mea”, a mai spus bărbatul.