Prima pagină » Coronavirus » Beatrice Mahler explică de ce este bine să apară reacții adverse după rapel: „Este o eficiență a celei de-a doua doze”

Beatrice Mahler explică de ce este bine să apară reacții adverse după rapel: „Este o eficiență a celei de-a doua doze”

Beatrice Mahler explică de ce este bine să apară reacții adverse după rapel: „Este o eficiență a celei de-a doua doze”

Reacţiile la rapelul vaccinului contra COVID-19 sunt mai frecvente decât în cazul primei doze, spun medicii specialiști. Managerul Institutului ”Marius Nasta” spune că acete reacții ne arată că vaccinul funcționează, iar oamenii nu ar trebui să-și facă griji.

Mahler: „Oamenii nu trebuie să se teamă”

„E o eficienţă, dacă vreţi, a celei de-a doua doze, ne arată că vaccinul funcţionează.Este un răspuns al organismului la acea proteină care o introduce vaccinul la a doua doză, un răspuns care indică faptul că organismul recunoaşte acea particulă şi imunitatea lui răspunde.Aceste reacţii adverse nu sunt prezente la toate persoanele, o parte din oameni au o imunitate care răspunde mai dinamic, nu înseamnă boală, nu înseamnă afectarea pe termen lung a stării de sănătate, ci un răspuns al organismului la vaccin, răspuns care indică faptul că imunitatea lor e eficientă. Oamenii nu trebuie să se teamă”, a explicat managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta, Beatrice Mahler, joi, la Antena 3.

Ce facem acasă când apar reacţiile adverse după vaccin

„De cele mai multe ori, cei cu efecte adverse trebuie să-şi administreze o medicaţie care reduce durerea musculară, puseul febril, medicamente simptomatice şi să fie liniştiţi.

Această simptomatologie se remite în câteva ore, maxim o zi. Iar dacă simptomele nu pot fi manageriate acasă, să sune medicul de familie sau să meargă din nou la centrul de vaccinare”, a spus dr. Beatrice Mahler.

Beatrice Mahler:Profesorii trebuie să fie cei pe care ne bazăm și un exemplu pentru elevi

Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, a declarat, marți seară, că redeschiderea unităților de învățământ este un pas firesc care trebuie făcut, însă este foarte important ca profesorii să vegheze la respectarea regulilor și să dea un exemplu pozitiv elevilor.

„Ca mamă, mă bucur că începe școala. Este normal să meargă copiii la școală și este drumul către normalitate. Ca medic, sunt convinsă că cei care au luat acestă decizie au analizat toate datele. La Instituitul Marius Nasta, numărul de pacienți care se internează este mai mic, iar în ultima săptămână am constat o scădere a cazurilor severe”, a declarat Beatrice Mahler, managerul „Marius Nasta.

Autor