Prima pagină » Coronavirus » Bucureștiul a intrat oficial în scenariul roșu. Activitatea restaurantelor şi cafenelelor este permisă până la 30%

Bucureștiul a intrat oficial în scenariul roșu. Activitatea restaurantelor şi cafenelelor este permisă până la 30%

Bucureștiul a intrat oficial în scenariul roșu. Activitatea restaurantelor şi cafenelelor este permisă până la 30%

Instituția Prefectului Municipiul București transmite că miercuri, 12 ianuarie, s-a desfășurat ședința extraordinară a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență. 

În cadrul ședinței s-au adoptat mai multe măsuri, având în vedere că Bucureștiul a intrat din nou în scenariul roșu al pandemiei.

Astfel, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-22,00.

Lista completă a măsurilor adoptate în ședința de miercuri:

– prevederile Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19, cu modificările și completările ulterioare;

– prevederile Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

– Hotărârea Guvernului nr. 34/06.01.2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 08 ianuarie 2022, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;

– Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc;

– Ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 30/1/07.01.2022 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă;

– dispozițiile art. 181 din Codul de procedură civilă, privind calculul termenelor;

-Adresa Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București nr. 1023/12.01.2022, înregistrată la Instituția Prefectului – Municipiul București cu nr. 839 din 12.01.2022 privind constatarea ratei de incidență la data de 12.01.2022;

În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) coroborat cu art. 22 din Ordonanța de Urgență a

Guvernului nr. 21/15.04.2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu

modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de Hotărârea Guvernului nr. 1087/06.10.2021 privind numirea doamnei Vacaru Georgiana – Alexandra în funcția de Prefect al Municipiului București,

În temeiul art. 10 din Regulamentul – cadru privind structura organizatorică, atribuțiile,

funcționarea și dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situații de urgență, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1491/ 09.09.2004,

Comitetul Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit în ședință extraordinară, prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare, a modificat prevederile Hotărârii Comitetului Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă nr. 1/07.01.2022.

Astfel, articolul 2 al Hotărârii Comitetului Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă nr.

1/07.01.2022, se modifică și va avea următorul cuprins:

“Art. 2 (1) Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție doar de tip medical cu 3 pliuri sau

FFP2 (N95), astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice închise și deschise.

(2) Sunt considerate neconforme măștile care sunt confecționate din material textil și/sau plastic.

(3) Se exceptează de la măsura prevăzută la alin. 1, următoarele categorii de persoane:

a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
b) persoanele care sunt singure în birou;
c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
e) vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum
3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public;

f) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive;
g) persoanele cu dizabilități cognitive.
h) Persoanele care suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare, după evaluarea riscului efectuată de medicul de medicina muncii al unității, pot fi exceptate de la măsura prevăzută la alin. 1 la locul de muncă.”
Articolul 14 alineatul 1 al Hotărârii Comitetului Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă nr. 1/07.01.2022, va avea următorul cuprins:

„Art. 14 (1) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-22,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care seaflă în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV2.”

Articolul 14 alineatul 2 al Hotărârii Comitetului Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă nr. 1/07.01.2022, se modifică și va avea următorul cuprins:

“Art. 14 (2) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-22,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-azi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.”

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și