Bulgaria anunță că un prototip al vaccinului său împotriva COVID-19 va fi gata până de Anul Nou
Prototipul vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de specialiștii bulgari va fi gata înainte de Anul Nou.
Anunțul a fost făcut marți de către Penka Petrova, directorul Institutului de Microbiologie al Academiei Bulgare de Științe (BAS), citată de Libertatea.
Oficialul a mai anunțat că vaccinul împotriva COVID-19 la care lucrează specialiștii bulgari este pe bază de proteine și ar fi mai stabil, însă momentan nu este clar cât de eficient va fi acesta.
Petrova a adăugat că testele anticorpilor pentru coronavirus vor trebui să fie făcute înainte de administrarea vaccinului.
Potrivit acesteia, persoanele aflate în grupurile de risc vor avea prioritate în ceea ce privește vaccinarea.
Penka Petrova a mai atras atenția marți că noul coronavirus suferă mutații.
Cursa pentru producerea unui vaccin continuă
Mai multe companii din industria farmaceutică au anunțat că sunt in diferite faze ale testării pentru potențiale vaccinuri împotriva COVID-19.
Recent, compania americană Pfizer a anunțat că potențialul vaccin produs în colaborare cu firma germană BioNTech are o eficacitate de peste 90%, în timp ce companiile farmaceutice din întreaga lume se luptă să găsească modalități de prevenire a răspândirii virusului, care a fost contractat peste 54,4 milioane de oameni și a ucis peste 1,3 milioane de persoane, conform datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins.
Ulterior, compania Moderna a anunțat și ea că vaccinul său împotriva COVID-19 are o eficiență de aproape 95% și ar fi mai ușor de depozitat și de distribuit decât cel al Pfizer deoarece rămâne stabil la o temperatură de minus 20 de grade Celsius. Vaccinul produs de Pfizer are nevoie de o temperatură de minus 75 de grade pentru a fi depozitat.
Bulgaria a anunțat recent noi măsuri pentru limitarea numărului de cazuri de COVID-19. Astfel, doar persoanele de peste 65 de ani vor putea face cumpărături din magazinele alimentare și din farmacii între 08:00 și 10:00.
Bulgaria a depășit 100.000 de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus, iar numărul deceselor se apropie de 2.300.