Prima pagină » Coronavirus » Calvarul pacienților de la ATI, în timp ce unii ies în stradă împotriva restricțiilor: „Sunt aici de cinci zile și am zis că mor!”

Calvarul pacienților de la ATI, în timp ce unii ies în stradă împotriva restricțiilor: „Sunt aici de cinci zile și am zis că mor!”

Calvarul pacienților de la ATI, în timp ce unii ies în stradă împotriva restricțiilor: „Sunt aici de cinci zile și am zis că mor!”

România a fost împărțită în două tabere în ultimele zile – pe de-o parte au fost protestele anti-restricții care au avut loc în mai multe orașe, de cealaltă parte, venirea valului trei al pandemiei și calvarul pacienților de la ATI, care cu greu găsesc un loc unde pot fi tratați.

Specialiștii români din domeniul sanitar, dar nu numai, susțin că valul trei al pandemiei COVID-19 vine cu o caracteristică îngrijorătoare. Din ce în ce mai mulți pacienți mai tineri dezvoltă forme severe de boală.

Astfel, medicii trag un semnal de alarmă și fac un apel către oameni referitor la respectarea măsurilor restrictive. De asemenea, îi îndeamna ca, atunci când observă că au simptome specifice bolii, să se testeze sau să discute cu medicul lor de familie.

Calvarul pacienților de la ATI, nebăgat în seamă de cei care ies în stradă

Jurnaliștii de la Digi24 au mers într-unul dintre cele mai aglomerate spitale COVID-19 din București – Institutul „Marius Nasta” – pentru a vedea cu ce se confruntă medicii și pacienții.

„Față de situația din vara, toamna trecută, pacienții sunt mai severi și vârsta mai scăzută. Dacă acum 7-8 luni pacienții de la ATI erau majoritatea peste 60 de ani, acum pacienții care necesită terapie intensivă ajung și la 30 de ani. Și pe secție sunt pacienți care au un necesar foarte crescut de oxigen, pe 3 litri, pe forme de ventilație non-invazivă, fiind tineri!”, a declarat doctorul Ileana Stoicescu, medic primar pneumolog la „Marius Nasta”.

Însă, în timp ce medicii și pacienții se luptă în spitale și secțiile ATI cu o boală cumplită, care a făcut în România aproape 30.000 de victime, unii au ales să iasă în stradă să protesteze împotriva restricțiilor sau chiar împotriva vaccinării.

Medicii, dezamăgiți: „De abandonat nu abandonăm”

„Dezamăgiți ne simțim cu toții. De abandonat nu abandonăm, că nu ne este structura. Nu ajunge să ne dezarmeze, să nu ne facem meseria dacă apar astfel de oameni care nu cred. Cred că nu e nici prima, nici ultima oară când ne lovim de opinii diferite, dar într-adevăr, este neplăcut, deoarece efortul este al întregii echipe – medici, asistente, infirmiere – și este zilnic și din păcate, acum ne confruntăm cu cea mai gravă perioadă din ultimul an de zile”, a mai susține medicul Ileana Stoicescu.

Și pacienții îi îndeamnă pe oameni să se protejeze împotriva bolii cumplite care pe ei i-a băgat în spital. Însă, susțin aceștia, nici bâlbâielile autoritățile nu prea ajută în situația creată în țară.

Pacient COVID-19, despre autorități: „Oamenii ce să înțeleagă?”

„Am venit într-o stare proastă, cu oxigenare foarte mică, 74 la sută, niște analize foarte proaste, un VSH de 90 la sută. Boala a evoluat foarte rapid la mine, adică în 4-5 zile (…) Sunt oameni care nu înțeleg. E adevărat, s-au plictisit, vor să se distreze, dar nu știu, vedeți, poate și cei care apar… unul zice într-un fel, ministrul învățământului zice într-un fel, ministrul sănătății zice nu, zicem altfel! Oamenii ce să înțeleagă? Plus că vezi acum – sunt oameni în toată firea, da? – vezi demnitari care sfidează, nu poartă masca, cică noi să purtăm. Ei de ce nu?”, a susținut un pacient.

În România sunt internate în spitale 13.409 de persoane diagnosticate cu noul COVID-19. Dintre acestea, 1.448 sunt internate pe secțiile de Terapie Intensivă, potrivit ultimei raportări a Grupului de Comunicare Strategică.

„Am zis că mor din cauza acestei boli…”

„Sunt aici de cinci zile și am zis că mor din cauza acestei boli… Nu sunt de acord, nu este corect, protecția trebuie să existe. Boala este cumplit, cumplit de grea, am zis că mor! Și dacă trăiesc, trăiesc datorită doamnelor (personalul medical – n.r.). Nu, nu sunt de acord (cu protestatarii – n.r.). Să respecte tot ce se impune, pentru că știu mai bine medicii și au motivele lor pentru care impun aceste restricții. Nu spun: sunt corecte, sunt extraordinar de corecte, dar știu că trebuie să existe aceste restricții, trebuie impuse și oamenii trebuie să le respecte, pentru că altfel murim. Murim! Deci, cine nu crede cea mai mare greșeală o face, pentru că boala ucide. Este criminal! Ce-am putut eu să trag nu pot să vă spun!”, a mărturisit o pacientă tânără internată la „Marius Nasta”.

O imagine care arată modul în care este împărțită România în aceste vremuri este cea surprinsă la Brașov, în cursul serii de luni. Unul dintre pacienți, care respiră cu masca de oxigen, a fost filmat în timp ce privea de la fereastra salonului de spital desfășurarea de forțe a protestatarilor din stradă.