Prima pagină » Coronavirus » Când ar putea începe vaccinarea anti-Covid a populației generale. Anunțul făcut de dr. Valeriu Gheorghiță

Când ar putea începe vaccinarea anti-Covid a populației generale. Anunțul făcut de dr. Valeriu Gheorghiță

Când ar putea începe vaccinarea anti-Covid a populației generale. Anunțul făcut de dr. Valeriu Gheorghiță

Lt. col. dr. Valeriu Gheorghiță anunțat că, în luna aprilie, ar putea începe vaccinarea populației generale. Până atunci, medicul speră ca populația să înțeleagă care sunt beneficiile serului dezvoltat de Pfizer/BioNTech.

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în România a declarat că marți și miercuri, în țară, vor ajunge alte doze, în total 140.000 până la finalul anului. De asemenea, dr. Valeriu Gheorghiță a precizat că, din aprilie, ar putea începe vaccinarea populației generale.

Pe data de 29 decembrie mai ajunge o tranșă și pe 30 decembrie o altă tranșă de vaccinuri. Pentru etapa a doua se estimează un număr de patru milioane de persoane care urmează să fie vaccinate. Vaccinarea pentru populația generală ar putea începe în luna aprilie 2021. Eu cred că este foarte important să ne informăm cât mai bine de pe acum și să înțelegem care sunt beneficiile acestui vaccin. Procesul de comunicare și de informare trebuie intensificat în perioada următoare”, a declarat Valeriu Gheorghiță, potrivit România TV.

Duminică au fost vaccinate anti-COVID 960 cadre medicale

Campania de vaccinare în România a început duminică la Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș“ din Capitală. Mihaela Anghel, asistentă medicală și membră a echipei care în 27 februarie a preluat primul pacient infectat cu COVID-19, a fost prima persoană din România căreia i s-a administrat serul dezvoltat de Pfiser/BioNTech.

Vaccinarea a continuat la nivel național, iar duminică, la ora 18.00, numărul total de cadre medicale din cele zece spitale cărora li s-a administrat deja prima doză a fost de 960.

Vaccinarea personalului medical din cele zece unități medicale aflate în prima linie în lupta cu COVID-19, din prima tranșă de vaccinuri livrate în data de 25 decembrie, continuă luni și marți.