Cât timp sunt protejați de o reinfectare pacienții vindecați de COVID-19. Le ce concluzie au ajuns cercetătorii în urma unui studiu
Un studiu realizat în Marea Britanie arată că pacienții vindecați de coronavirus par să fie protejați de o reinfectare, grație nivelului important de anticorpi dezvoltat, pentru o perioadă de cel puțin șase luni.
Cercetătorii au efectuat acest studiu asupra unor pacienți din Marea Britanie vindecați de COVID-19, iar rezultatele atestă raritatea unui eventuale îmbolnăviri.
“Vasta majoritate a persoanelor are un nivel detectabil de anticorpi timp de cel puţin şase luni de zile de la infectarea cu (noul) coronavirus”, a declarat Naomi Allen, cercetătoatea-şefă de la UK Biobank, unde a fost realizat studiul.
88% dintre voluntari prezentau anticorpi chiar și după șase luni de la contractarea virusului
Potrivit rezultatelor, 99% dintre voluntari testați, în trecut, pozitiv cu COVID-19 au prezentat, timp de trei luni, anticorpi contra virusului.
De asemenea, studiul mai arată că 88% dintre voluntari prezentau anticorpi chiar și după șase luni de la infectare.
“În pofida faptului că nu putem fi siguri de o legătură cu imunitatea, rezultatele sugerează că oamenii ar putea să fie protejaţi de o nouă infectare timp de cel puţin şase luni în urma uneiinfecţii naturale”, a mai precizat Naomi Allen.
Cercetătoarea a mai precizat că aceste rezultate sunt în concordanţă cu cifrele altor studii realizate în Marea Britanie şi Islanda, care au arătat că anticorpii dezvoltați împotriva COVID-19 au tendinţa de a rămâne în organism timp de mai multe luni la persoanele care au fost infectate şi s-au vindecat.
Încă 251.504 cazuri noi de COVID-19 în Marea Britanie, în ultimele 24 de ore
De la începutul pandemiei de coronavirus, în Regatul Unit s-au înregistrat nu mai puțin de 3.647.463 de infectări, 251.504 doar în ultimele 24 de ore, potrivit ultimului raport.
În total, 97.939 au murit din cauza virusului, 8.678 doar în ultima zi, arată Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB).