Câte persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore împotriva COVID-19. Anunțul CNCAV
Comitetul Național pentru Coordonarea Vaccinării împotriva COVID-19 (CNCAV) a informat sâmbătă că, în ultimele 24 de ore, au fost vaccinate 32.949 de persoane, potrivit datelor puse la dispoziție de către reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor.
Dintre persoanele vaccinate în ultimele 24 de ore, 31.325 de persoane au primit prima doză, iar 1.624 de persoane au primit doza a doua a vaccinului (rapelul), după cum informează site-ul agenției Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă, de la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent au fost vaccinate 406.006 persoane, dintre acestea 393.127 de persoane vaccinate cu o doză, iar 12.879 persoane vaccinate cu două doze.
La cei vaccinaţi în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 60 de reacţii comune şi minore, dintre care nouă reacţii de tip local şi 51 de reacţii generale.
Începând din 27 decembrie 2020, la nivelul centrelor de vaccinare s-au înregistrat 1.124 reacţii comune şi minore, dintre care 366 de reacţii de tip local cu durere la locul injectării, 758 de reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie), iar trei reacţii sunt în curs de investigare.
România, pe primele locuri în Europa în privința ratei vaccinării
Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, medicul militar Valeriu Gheorghiță, a declarat sâmbătă că numărul persoanelor care s-au programat pentru vaccinare a crescut semnificativ, ceea ce dovedește succesul campaniei de imunizare din România.
Totodată, el a mai spus, în cadrul unei intervenții la Digi24, că România se află pe locul al treilea în Europa în ceea ce privește media numărului de doze din ultimele șapte zile, raportat la suta de locuitori.
Crește numărul de persoane care se programează pentru imunizare
Oficialul a mai declarat că din ce în ce mai mulți oameni sunt interesați de campania de vaccinare, astfel că în ultimele zile a crescut destul de mult numărul celor care s-au programat pentru a fi imunizați.
El a adăugat că numărul persoanelor care s-au programat depășește numărul de doze de vaccin disponibile în acest moment în țara noastră.
Comisia Europeană a anunțat joi că se așteaptă ca grupul farmaceutic americano-german Pfizer-BioNTech să revină la ritmul de producție normal al vaccinului împotriva COVID-19 începând de săptămâna viitoare.
Anunțul vine în contextul în care Pfizer a diminuat recent numărul de doze ale vaccinului împotriva COVID-19 livrate statelor membre ale Uniunii Europene față de planul convenit.
Pfizer și BioNTech au anunțat săptămâna trecută diminuarea temporară a cantităților de vaccin livrate statelor membre ale Uniunii Europene, ca urmare a unor procese tehnice interne desfășurate cu scopul de a crește capacitatea de producție a vaccinului împotriva COVID-19.