Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, a declarat că pandemia va fi pusă sub control în momentul în care 11 milioane de români vor fi vaccinați împotriva noului coronavirus!
„În momentul în care vom asigura vaccinarea a 60-70% din populația adultă, ceea ce înseamnă aproape 11 milioane de persoane, epidemia va fi pusă sub control”, a declarat dr. Valeriu Gheorghiță, întrebat câți români trebuie vaccinați pentru a opri epidemia de coronavirus, potrivit Digi 24.
Prof. dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a făcut recent precizări vitale cu privire la vaccinul împotriva COVID-19 și când va fi acesta disponibil la noi în țară.
Cele două vaccinuri împotriva coronavirusului de la PFIZER și MODERNA urmează să fie autorizate pentru vânzare de Agenția Europeană a Medicamentului pe 25, respectiv 27 decembrie.
După ce vor fi aprobate, vaccinurile pe baza tehnologiei ARN vor ajunge în statele membre ale UE.
În România, primele vaccinuri vor ajunge, cel mai probabil, în IANUARIE 2021, estimează prof. dr. Alexandru Rafila.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.435 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).
Până duminică, pe teritoriul României au fost confirmate 556.335 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 457.360 de pacienți au fost declarați vindecați.
13.385 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 12.12.2020 (10:00) – 13.12.2020 (10:00) au fost raportate 121 decese (74 bărbați și 47 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Botoșani, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.