Caz controversat de COVID-19: Un tânăr care suferea de „o tuse banală” a făcut infarct la UPU iar la câteva zile după a murit, deși testul de coronavirus ieșise negativ! / Ce au descoperit legiștii
Un tânăr în vârstă de 26 de ani a suferit un stop cardio-respirator la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi, în timp ce aștepta rezultatul testului COVID-19, iar la câteva zile după a decedat, internat fiind pe secția ATI, în stare gravă.
Robert Andriescu a ajuns la spitalul din Iași după ce mama sa îl îndemnase să meargă la medicul de familie. De la cabinet a fost transportat cu ambulanța direct la unitatea spitalicească, după ce medicul i-a recomandat un consult la un doctor de specialitate.
„Pe la orele 9 dimineaţa chiar glumea în mesaje, spunând că s-a plimbat cu Salvarea. Pe la 4 după-amiaza se plângea că îi e foame”, se arată într-o postare făcută de un apropiat al său, pe o reţea de socializare.
La câteva ore după ce a ajuns la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, tânărul a făcut stop cardio-respirator în timp ce aștepta rezultatul testului COVID-19. Ulterior, a fost internat la ATI, în stare gravă, unde după câteva zile a decedat.
Tânăr, răpus de COVID-19 în doar câteva zile!
Ceea ce este surprinzător este că în urma autopsiei s-a stabilit că tânărul prezenta la nivelul plămânilor urme ale infecției cu SARS-CoV-2, deși rezultatul testului COVID-19 făcut la internare era negativ.
De asemenea, nu au fost găsite urme de virus în tractul respirator, acolo de unde se recoltează probele.
Astfel, în urma autopsiei realizate la Medicină Legală (IML) Iaşi, unde au fost analizate fragmente din plămâni, s-a constatat că într-adevăr, tânărul suferea de COVID-19.
„Noi avem mai multă încredere în rezultatul din fragmentele de plămân decât în cele luate din nas, pentru că sunt mult mai concludente decât cele din mucoasa nazală”, a explicat dr. Călin Scripcaru, medic legist la IML Iaşi, citat de Ziarul de Iași.
Cazul tânărului din Iași este unul dintre cele mai ciudate – acesta părea că se simte bine și că are doar „o tuse banală”, însă la câteva zile după a decedat.
Reprezentanţii Spitalului „Sfântul Spiridon” susțin că Robert Andriescu a suferit un stop cardio-respirator, fiind apoi resuscitat și internat la Chirurgie Toracică pe ATI, în stare gravă.