CAZ INCREDIBIL în Dolj! Angajații DSP scoteau din carantină persoanele infectate cu coronavirus!
Angajați de la Direcția de Sănătate Publică s-au ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor deoarece au scos din carantină patru persoane care erau infectate cu coronavirus!
Într-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova informează că „la data de 06.04.2020 a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor. Din conţinutul actului de sesizare rezultă că, în data de 28.03.2020, funcţionari din cadrul Direcţiei de Sănătate Dolj au dispus scoaterea din carantină a numiţilor G.M., G.P., G.P.I şi C.C., fără să se fi aşteptat rezultatul testelor efectuate acestora în perioada carantinării în vederea confirmării/ infirmării infecţiei cu virusul Covid-19. Ulterior, în data de 04.04.2020, după intrarea în contact cu alte persoane de pe raza judeţul Dolj, pe fondul sosirii rezultatelor testelor, persoanele în cauză au fost confirmate pozitiv ca fiind infectate cu virusul Covid-19, fiind internate la Spitalul de Boli Infecţioase din municipiul Craiova”.
De asemenea, la același Parchet s-a mai deschis un alt dosar având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor. Și acum vizaţi sunt tot funcţionari de la DSP Dolj!
Din conţinutul actului de sesizare rezultă că, „în perioada 16.03 – 03.04.2020, funcţionari din cadrul DSP Dolj nu au procesat şi implementat datele puse la dispoziţie de Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Dolj, în sensul că nu au luat măsuri de autoizolare la domiciliu a unui grup de persoane sosite din străinătate din regiuni afectate de virusul Covid-19, din acest motiv organele de poliţie fiind în imposibilitatea de a monitoriza şi respecta măsurile de autoizolare impuse. În prezent, în cauză cercetările se desfăşoară in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor sesizate”.