Ce înseamnă STARE DE URGENȚĂ și cum schimbă viața românilor de zi cu zi

Starea de urgenţă este reglementată de articolul 93 al Constituţiei României, dar şi de Ordonanţa de urgenţă numărul 1 din 1999. Ordonanţa spune că starea de urgenţă se poate impune pe o perioadă de cel mult 30 de zile şi prevede măsuri excepţionale economice sau de ordine publică.

STAREA DE URGENȚĂ decretată de Klaus Iohannis vine în contextul pandemiei de coronavirus, iar România nu este primul stat care ia această decizie. Guvernul bulgar a decretat, deja, starea de urgenţă, Italia e în carantină, iar Japonia pregăteşte deja măsuri drastice în acest sens.

În România, Avocatul Poporului solicitase de mai multe zile instituirea stării de urgenţă. Decretarea stării de urgență de către preşedintele Klaus Iohannis presupune luarea unor măsuri drastice, precum şi posibilitatea restrângerii unor drepturi fundamentale.

STAREA DE URGENȚĂ. Avantajul principal al Guvernului în cazul stării de urgență este acela că poate dispune mai ușor de fonduri și poate simplifica toate procedurile de achiziție

La instituirea stării de urgență, unele atribuții ale administrației publice centrale de specialitate și ale administrației publice locale trec în competența autorităților militare și a altor autorități publice, prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau de urgență.

Ce spune concret Constituția despre STAREA DE URGENȚĂ

Iată ce spune articolul menţionat din Constituție despre STAREA DE URGENȚĂ: „(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. (2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.”

Dacă Parlamentul încuviinţează această stare de urgenţă, cadrul legal după care vor funcţiona lucrurile este dat de OUG 1/1999.

Acest ultim act normativ stabileşte foarte clar faptul că „Starea de asediu şi starea de urgenţă sunt măsuri excepţionale care se instituie în cazuri determinate de apariţia unor pericole grave la adresa apărării ţării şi siguranţei naţionale sau a democraţiei constituţionale ori pentru prevenirea, limitarea şi înlăturarea urmărilor unor dezastre”.

Articolul 3 al OUG spune că vor fi impuse măsuri cu caracter politic, economic, social şi de ordine publică, instituit în întreaga ţară sau în anumite zone ori în unele unităţi administrativ-teritoriale, în următoarele situaţii:

a) existenţa unor ameninţări la adresa siguranţei naţionale sau democraţiei constituţionale, ceea ce face necesare apărarea instituţiilor statului de drept şi menţinerea sau restabilirea stării de legalitate;

b) iminenţa producerii ori producerea unor dezastre, ceea ce face necesare prevenirea, limitarea şi înlăturarea efectelor acestora.

„Pe durata stării de asediu şi a stării de urgenţă, proporţional cu gravitatea situaţiei ce a determinat instituirea acestora şi numai dacă este necesar, poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau libertăţi fundamentale înscrise în Constituţie, cu acordul ministrului justiţiei”, spune OUG menţionată anterior.

Ordonanţa spune că starea de urgenţă se poate impune pe o perioadă de cel mult 30 de zile.

„În raport cu evoluţia situaţiilor de pericol se poate trece de la starea de urgenţă la starea de asediu şi de la starea de asediu la mobilizare sau la starea de război, cu respectarea prevederilor constituţionale şi ale prezentei ordonanţe de urgenţă”, conform actului normativ.

Decretul de instituire a stării de urgenţă trebuie să prevadă următoarele:

a) motivele care au impus instituirea stării;
b) zona în care se instituie;
c) perioada pentru care se instituie;
d) drepturile şi libertăţile fundamentale al căror exerciţiu se restrânge, în limitele prevederilor constituţionale şi ale art. 4 din prezenta ordonanţă de urgenţă;
e) autorităţile militare şi civile desemnate pentru executarea prevederilor decretului şi competenţele acestora;
f) alte prevederi, dacă se consideră necesare.

Responsabilul de gestionarea măsurilor, în cazul instituirii stării de urgenţă, revine, în principal, Ministerului de Interne.

„Pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi a măsurilor prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgenţă, autorităţile civile şi militare au următoarele atribuţii şi răspunderi:
a) să întocmească planurile de acţiune şi planurile de ridicare graduală a capacităţii de luptă, în conformitate cu ordinele şi instrucţiunile proprii;
b) să dispună depunerea temporară a armelor, muniţiilor şi materialelor explozive aflate asupra populaţiei şi să procedeze la căutarea şi ridicarea lor; la încetarea măsurii excepţionale, acestea vor fi înapoiate celor în drept să le deţină; să dispună închiderea temporară a societăţilor care comercializează arme şi muniţii şi să instituie paza acestora;
c) să limiteze sau să interzică circulaţia vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore şi să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulaţie;
d) să efectueze percheziţii oriunde şi oricând este nevoie;
e) să efectueze razii;
f) să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfăşurarea adunărilor publice, a manifestaţiilor sau marşurilor;
g) să evacueze din zona supusă regimului stării de asediu sau de urgenţă persoanele a căror prezentă nu se justifică;
h) să dirijeze persoanele evacuate sau refugiate pe direcţiile şi în zonele stabilite şi să ţină evidenţa acestora;
i) să protejeze informaţiile cu caracter militar destinate a fi comunicate prin mass-media; informaţiile cu privire la starea de asediu sau la starea de urgenţă, cu excepţia celor referitoare la dezastre, se dau publicităţii numai cu avizul autorităţilor militare; mijloacele de comunicare în masă, indiferent de natura şi de forma de proprietate; sunt obligate să transmită; cu prioritate, mesajele autorităţilor militare, la cererea acestora;
j) să dispună închiderea temporară a unor staţii de distribuire a carburanţilor, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociaţiilor şi ale altor localuri publice;
k) să suspende temporar apariţia sau difuzarea unor emisiuni ale posturilor de radio ori de televiziune;
I) să asigure paza militară a sediilor autorităţilor publice centrale şi locale, a staţiilor de alimentare cu apă, energie, gaze, de radio şi de televiziune, precum şi a unor agenţi economici sau obiective de importanţă naţională; când situaţia impune, dispun oprirea temporară a alimentării cu gaze, energie şi apă potabilă, după caz;
m) să dispună raţionalizarea alimentelor şi a altor produse de strictă necesitate;
n) să emită ordonanţe militare;
o) să interzică circulaţia rutieră, feroviară, maritimă, fluvială şi aeriană pe diferite rute;
p) dreptul de a ordona unităţilor Ministerului de Interne competente să efectueze reţineri pe timp de 24 de ore. Arestarea persoanei reţinute se poate face pe baza mandatului dat de procurorul delegat”, arată Articolul 20 al OUG 1/1999.

Care este procedura

Starea de asediu sau starea de urgență se instituie de Președintele României prin decret, contrasemnat de primul-ministru și publicat de îndată în Monitorul Oficial al României.

Decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență se aduce neîntârziat la cunoștință populației prin mijloacele de comunicare în masă, împreună cu măsurile urgente de aplicare, care intră imediat în vigoare. Decretul se difuzează pe posturile de radio și de televiziune, în cel mult două ore de la semnare, și este retransmis în mod repetat în primele 24 de ore de la instituirea stării de asediu sau de urgență.

În termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgență, Președintele României solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate.

În situația în care Parlamentul nu încuviințează starea instituită, Președintele României revocă de îndată decretul, măsurile dispuse încetându-și aplicabilitatea.

În funcție de evoluția situațiilor de pericol, Președintele României, cu încuviințarea Parlamentului, poate prelungi durata stării instituite și poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia.

În cazul înlăturării situațiilor de pericol, înainte de expirarea termenului stabilit, încetarea aplicării măsurii excepționale se dispune prin decret, cu încuviințarea prealabilă a Parlamentului.

Atribuțiile și răspunderile autorităților

Pe durata stării de urgență, gestionarea măsurilor dispuse revine Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, sub conducerea nemijlocită a ministrului administrației și internelor și în coordonarea primului-ministru.

Pentru aplicarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, precum și a măsurilor prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență, autoritățile militare, precum și celelalte autorități publice au următoarele atribuții și răspunderi:

• să întocmească planurile de acțiune și planurile de ridicare graduală a capacității de luptă, în conformitate cu ordinele și instrucțiunile proprii;
• să dispună depunerea temporară, la organele de poliție de pe raza județului sau a municipiului București, a armelor, munițiilor și materialelor explozive aflate asupra populației și să procedeze la căutarea celor nedepuse în termenul stabilit, urmând ca la încetarea măsurii excepționale acestea să fie înapoiate celor în drept să le dețină; să dispună închiderea temporară a societăților care comercializează arme și muniții și să instituie paza acestora;
• să limiteze sau să interzică circulația vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore și să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulație;
• să efectueze controale asupra unor persoane sau locuri, când acestea se impun;
• să efectueze razii;
• să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfășurarea adunărilor publice, a manifestațiilor sau marșurilor;
• să evacueze din zona supusă regimului stării de asediu sau de urgență persoanele a căror prezentă nu se justifică;
• să dirijeze persoanele evacuate sau refugiate pe direcțiile și în zonele stabilite și să țină evidența acestora;
• să protejeze informațiile cu caracter militar destinate a fi comunicate prin mass-media; informațiile cu privire la starea de asediu sau la starea de urgență, cu excepția celor referitoare la dezastre, se dau publicității numai cu avizul autorităților militare; mijloacele de comunicare în masă, indiferent de natura și de forma de proprietate; sunt obligate să transmită; cu prioritate, mesajele autorităților militare, la cererea acestora;
• să dispună închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;
• să suspende temporar apariția sau difuzarea unor publicații ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune;
• să asigure paza militară a stațiilor de alimentare cu apă, energie, gaze, a sediilor posturilor de radiodifuziune și de televiziune publice, a operatorilor economici care dețin capacități de importanță strategică la nivel național, precum și a obiectivelor de importanță deosebită pentru apărare, prin punerea în aplicare a Planului de mobilizare a economiei naționale pentru apărare; când situația impune, dispun oprirea temporară a alimentării cu gaze, energie și apă potabilă, după caz;
• să dispună raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate;
• să emită ordonanțe militare sau ordine, după caz;
• să interzică circulația rutieră, feroviară, maritimă, fluvială și aeriană pe diferite rute;

În funcție de situația operativă concretă, pe timpul stării de asediu sau al stării de urgență, Consiliul Suprem de Apărare a Țării poate dispune ca unitățile militare din forțele destinate apărării să fie trecute în trepte superioare ale capacității de luptă, potrivit planurilor întocmite, inclusiv completarea lor cu resurse umane și materiale, conform organizării la război.

Cheltuielile prilejuite de punerea în aplicare a prevederilor se asigură de către Guvernul României, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția acestuia.