Prima pagină » Coronavirus » Ce spune Klaus Iohannis despre o carantinare la nivelul Bucureștiului

Ce spune Klaus Iohannis despre o carantinare la nivelul Bucureștiului

Ce spune Klaus Iohannis despre o carantinare la nivelul Bucureștiului

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, după vizita la Instititul Clinic Fundeni, că prin carantinarea localităţilor epidemia de COVID-19 poate fi ţinută sub control. Întrebat dacă ia în calcul o carantinare a Bucureștiului, șeful statului spune că aceasta este o măsură complexă, însă una care și-a dovedit eficiența.

Klaus Iohannis: „Este o măsură care şi-a dovedit eficienţa”

„Carantinarea este o măsură complexă de restricţionare a circulaţiei în esenţă, care permite controlul răspândirii pandemiei într-o localitate. Avem deja de câteva săptămâni măsuri de carantinare luate şi primele rezultate au început să apară. Acolo unde s-au luat măsuri de carantinare creşterea aceea necontrolată de cazuri de pe o săptămână pe alta în toate cazurile a încetat, urmând să se menţină restricţiile până când numărul de infectări începe să scadă, dar nu doar într-o zi, ci în mai multe zile consecutive în aşa fel încât să se poată considera că infecţia nu se mai răspândeşte galopant”, a declarat președintele.

Este o măsură care şi-a dovedit eficienţa, însă problematică este nu măsura în sine, ci efectul economic, fiindcă restricţionările respective au un efect economic negativ măsurabil. De aceea, experţii recomandă, după analiza atentă, foarte amănunţită, unde se impune şi unde nu se impune carantinarea. Din păcate, sunt destul de multe localităţi care acum sunt propuse pentru carantinare, dar cred că peste tot, într-un timp relativ scurt, de regulă două-trei săptămâni, lucrurile reintră într-o oarecare normalitate, deci pandemia nu dispare, însă se reintră pe cifre care corespund mediei naţionale şi în acest fel putem să ţinem epidemia sub control, acţionând local şi regional pentru aceasta”, a spus Iohannis, duminică, după ce a vizitat Institutul Clinic Fundeni.

În cadrul declarației de presă, Klaus Iohannis  a vorbit şi despre definiţia de caz: „Definiţia cazului sau cazului suspect este actualizată destul de des de INSP şi cred că avem acolo cei mai buni specialişti şi sunt convins că, aşa cum descriu ei cazurile, este corect”, a afirmat Iohannis.

Iohannis: ”Am dublat numărul de paturi la ATI”

Președintele Klaus Iohannis a anunțat duminică dimineață că România a dublat numărul de paturi de terapie intensivă, din aprilie și până acum.

„Din aprilie și până acum am dublat numărul de paturi la ATI. Însă, se vede că, din păcate, nu este suficient. Am ţinut să vin astăzi aici pentru a le transmite medicilor de terapie intensivă că efortul lor este apreciat şi, cel mai important, salvează vieţi” ”, a spus Klaus Iohannis, după vizita la Institutul Clinic Fundeni.

„Numărul de decese provocate de acest virus necruţător este în continuare prea mare. La fel, presiunea pe secţiile de ATI se menţine la cote foarte ridicate şi de aceea am hotărât împreună cu Ministerul Sănătăţii să intensificăm eforturile pentru creşterea capacităţii acestor secţii la nivel naţional”, a mai declarat şeful statului.

.

Autor

Citește și