Prima pagină » Coronavirus » Cercetătorii germani au descoperit că există totuși o legătură între tromboze și vaccinul AstraZeneca

Cercetătorii germani au descoperit că există totuși o legătură între tromboze și vaccinul AstraZeneca

Cercetătorii germani au descoperit că există totuși o legătură între tromboze și vaccinul AstraZeneca

Publicația germană Deutsche Welle informează că cercetătorii din Greifswald (Germania) au descoperit că există totuși o legătură între trombozele sinusurilor venoase și vaccinul AstraZeneca.

Cercetările făcute de medicii de la Spitalul Universitar din Greifswald, situat în nordul Germaniei, au demonstrat că există o legătură între trombozele venelor cerebrale și vaccinul anti-Covid produs de AstraZeneca, potrivit postului de televiziune Norddeutscher Rundfunk (NDR).

Succesul cercetărilor a venit în urma cooperării dintre Spitalul Universitar din Greifswald, Institutul Paul Ehrlich (PEI) din cadrul ministerului german al Sănătății și mai mulți doctori din Austria.

Aceștia au descoperit, după ce au analizat probe de sânge de la șase persoane afectate de aceste rare tromboze ale sinusurilor venoase, că vaccinul declanșează în cazuri foarte rare un mecanism de autoapărare al organismului. Acest răspuns al sistemului imunitar ar activa trombocitele – un demers foarte normal.

Potrivit șefului UMG, Andreas Greinacher, acest mecanism ar duce la anumite persoane vaccinate la tromboze în creier, care ar împiedica curgerea sângelui. Deocamdată, aceste rezultate nu au fost publicate într-o revistă științifică.

Vestea bună este că pentru că acest mecanism a putut fi identificat atât de exact, iar astfel s-a creat și posibilitatea unei terapii pentru aceste situații speciale.

„Cei afectați pot fi tratați direct”

„Deoarece aceste rezultate au fost transmise deja spitalelor, se poate relua vaccinarea cu AstraZeneca. Cei afectați pot fi tratați direct”, se spune în declarația de presă a centrului medical universitar Greifswald.

Cercetătorii atrag însă atenția că medicamentația folosită pentru a trata aceste tromboze speciale nu poate fi utilizată profilactic, deci înaintea vaccinării și apariţiei simptomelor.

EMA: Vaccinul AstraZeneca este sigur și eficient

Vaccinul AstraZenenca este sigur și eficient, a hotărât comitetul Agenției Europene a Medicamentului. Forul medical a ajuns la concluzia că serul AstraZeneca nu este asociat cu un risc crescut al trombozelor.

Directorul executiv al Agenției Europene a Medicamentului, Emer Cooke, a afirmat că efectele adverse vor fi în continuare studiate și că vor fi investigate de asemenea cazurile rare de tromboze.

Cetățenii din Uniunea Europeană trebuie să fie informați în legătură cu ceea ce trebuie să facă, a mai declarat Cooke.

Cazuri coronavirus în România

În ultimele 24 de ore, România a înregistrat 6.096 de cazuri noi de COVID-19, iar 112 români au murit din cauza SARS – CoV – 2. A fost înregistrat un record absolut în secţiile de Terapie Intensivă, unde, sâmbătă, sunt internaţi 1.324 de pacienţi în stare gravă cu COVID-19, cel mai mare număr de la declararea pandemiei.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 6.096 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Până sâmbătă, 22.132 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Bilanț coronavirus. Alți 112 români au murit din cauza COVID-19

De vineri, de la ora 10.00, până sâmbătă, la ora 10.00, au fost raportate 112 decese, dintre care 53 la bărbaţi şi 59 la femei. Toţi erau pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiş, Vaslui şi Bucureşti.

Autor
Alisa Ioana a urmat cursurile în cadrul Facultății de Jurnalism si științele comunicării, secția de comunicare și relații publice. A intrat în presă încă din perioada studenției (anul ... vezi toate articolele