Cercetătorul care a făcut predicții corecte despre evoluția COVID-19: „Pandemia poate fi complet oprită până în toamnă!” Ce spune despre vaccinul anti-COVID (EXCLUSIV)
Medicul și cercetătorul Octavian Jurma, cel care a făcut predicții dovedite corecte ale evoluției epidemiei, a explicat într-un interviu pentru GÂNDUL.RO că eficiența și specificitatea vaccinului anti-COVID-19 „sunt enorme”, precizând că pandemia de COVID-19 ar putea fi eradicată până în toamnă cu condiția să fie respectat planul de vaccinare. Totodată, medicul spune că autoritățile testează foarte puțin, și chiar dacă vor lua măsuri complete de carantinare în prezent, efectele pozitive se vor vedea abia peste o lună pe curba deceselor: „În fiecare zi, în București, 2,5 % din cazurile de acum vor deceda în următoarele 2-3 săptămâni”, atrage atenția cercetătorul.
Miercuri, 9 decembrie, când în țară au fost raportate 7.365 de cazuri noi de Covid-19, Bucureștiul a înregistrat cele mai multe îmbolnăviri – 1.946, cifră identică cu cea de marți. Și joi, din 7.062 de cazuri – 1762 au fost înregistrate în Capitală.
Reporter: Care este explicația pentru numărul mare de cazuri COVID-19 în București, comparativ cu restul țării?
Octavian Jurma: Noul sistem de raportare- raportează cazurile naționale înainte de a le raporta pe județe. Ieri, spre exemplu (n.r.marți) numărul alocat pe județe a fost peste 8000. S-au raportat oficial 7.365 de cazuri. Săptămâna trecută în București a fost înregistrat un număr extraordinar de mic și datorită numărului mic de teste. Media de cazuri, în schimb, în Ilfov – București este peste 2000 de cazuri. Toate aceste lucruri se reflectă asupra sistemului sanitar din Capitală, iar acest trend este destul de accelerat. Avem în spate o perioadă de raportări puține față de cum s-ar fi făcut într-o săptămână normală. A fost și minivacanța, săptămâna electorală. Realitatea este că astăzi s-au făcut ceva mai puține teste în continuare. Nu vedem un efort de a se reveni pe testare și faptul că nu se testează în continuare este îngrijorător. Bucureștiul se apropie de valorile naționale din vară și produce acum mai multe cazuri zilnice ca atunci. Nu este nicio umbră de îndoială. Capitală singură poate satura întreaga capacitate ATI din țară. Și impactul economic și social este enorm în toată țara, dacă sistemul medical este în colaps. Economia noastră modernă se bazează pe un sistem de siguranță sanitară. Astfel, ne întoarcem în Evul Mediu. Din păcate, infecțiile pe care le vedem acum se vor reflecta ca și cazuri grave abia peste o săptămână, 14 zile. Din păcate, în fiecare zi, în București, 2,5 % din cazurile de acum vor deceda în următoarele 2-3 săptămâni.
Reporter: Ne așteptăm în următoarele săptămâni la o creștere a numărului de decese la nivel național?
Octavian Jurma: Mă aștept să rămânem pe acest platou. Până la sfârșitul anului se va menține cifra de 150-200 de decese. Nu vom avea sărbătorile așa cum ne-am fi dorit. Toată încrederea merge spre noul guvern, dacă vom avea sau nu mai multă transparență.
Reporter: Care sunt avantajale vaccinului anti-COVID și cam ce procent din populație trebuie vaccinată pentru ca pandemia să fie eradicată?
Octavian Jurma: Pandemia poate fi complet oprită până în toamnă dacă se respectă acest plan de vaccinare, dacă peste 60% din populație este vaccinată. Impactul pe curbă se va vedea mult mai repede, după ce 40-50% din populație va fi vaccinată. Pe lângă cei vaccinați vom avea și o parte din populație care va fi imunizată natural până la acel moment. Putem să avem încă un val epidemiologic acum în februarie, însă dacă nu reușim să facem campania de vaccinare ne putem trezi cu un alt val în toamnă. Procesul de vaccinare pare destul de simplu pe hârtie, dar nu va fi atât de ușor. Avem în Parlament reprezentanți împotriva vaccinării. Va fi mult mai greu de pus în practică acest plan pentru că vor fi oameni care se vor opune și vor avea o reprezentanță politică a vocii lor în Parlament.
Reporter: Ce trebuie să înțeleagă oamenii cu prioritate despre procesul de vaccinare?
Octavian Jurma: Vaccinul nu vindecă boala, ci împiedică infecția, e precum masca. Avem un vaccin făcut cu o tehnologie care elimină mai toate problemele legate de efectele secundare. Aceste vaccinuri au și mai puține efecte secundare și sunt unele minore. Riscul cel mai mare pe care îl văd eu nu este pe partea medicală, ci pe partea de „infodemie”.
Reporter: Vor fi vaccinați și cei care au trecut prin boală?
Octavian Jurma: În mod normal, da. Teoretic, nu se știe ce formă de boală produce o imunitate de lungă durată. Se pare că dacă nu ai avut o formă mai serioasă, imunitatea e pe termen mai scurt, de aceea cel mai probabil va fi recomandată vaccinarea și pentru acest segment al populației. Vaccinul produce efecte maximale pe sistemul imun, produce imunitate de lungă durată. Și știm că cei care au fost asimptomatici se pot infecta după 6 luni.