Cercetătorul Octavian Jurma, anunț înfiorător după ultima raportare a GCS: “Bucureștiul va depăși, în jurul Crăciunului, 100.000 cazuri de COVID-19!”
Octavian Jurma, medic și cercetător în Timișoara, cel care a făcut predicții dovedite corecte ale evoluției pandemiei, susține că, până la Crăciun, în Capitală se vor înregistra aproape 100.000 de cazuri de COVID-19. Momentan, în București, sunt 86.225 de infectări.
Potrivit ultimului raport prezentat de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), Capitala a înregistrat, în doar 24 de ore, nu mai puțin de 1.142 cazuri de coronavirus. Situația îl îngrijorează teribil de Octavian Jurma, care a făcut o predicție înfiorătoare.
“În Capitală, rata de acumulare este destul de mare, peste 10.000 de cazuri săptămânal. În ultimele șapte zile au fost aproape 12.000 de cazuri înregistrate și 18.000 de cazuri, în 14 zile. Astfel că nu este decât o chestiune de timp până când se vor depăși 100.000 de cazuri în București. Și cel mai probabil săptămâna viitoare se va întâmpla acest lucru.
Dar depinde foarte mult de felul în care coboară curba infectărilor. Curba coboară în două feluri: fie prin măsuri de restricție și izolare, adică medicale și epidemiologice, fie prin scăderea numărului de teste. Pentru că această curbă pe care noi o vedem este curba cazurilor confirmate prin teste RT-PCR. Și pe măsură ce testele scad, este tot mai greu să monitorizăm situația reală”, a declarat Octavian Jurma pentru ziare.com.
Octavian Jurma, îngrijorat de numărul mare de cazuri de COVID-19, în București. “Sper să se ia măsuri”
Octavian Jurma speră ca autoritățile să ia măsuri cât mai rapid, în așa fel încât predicția lui să nu se adeverască. Cercetătorul este, însă, sceptic că Bucureștiul nu va ajunge, în jurul Crăciunului, la 100.000 cazuri de COVID-19.
“Dacă măsurile care se iau acum vor avea un efect, s-ar putea să reușim să scădem un pic această curbă a infectărilor. Eu sper să se ia măsuri, astfel încât rezultatele să mă contrazică. Durerea este atunci când cifrele nu contrazic predicția. Scopul predicțiilor este să luăm măsuri în așa fel încât să nu ajungem acolo.
Dacă se ajunge acolo, înseamnă că nu s-au luat măsurile necesare care să împiedice să se ajungă la această predicție. Dacă se pot face predicții pe creștere, este semn rău. Bucureștiul va depăși, cu o probabilitate mare, în jurul Crăciunului, 100.000 de cazuri. Aici este bătălia cea mai mare să scădem sub platoul acesta de 1.600 de cazuri pe zi și să reusim să nu ajungem la această cifră, însă este greu de crezut”, a mai spus cercetatorul.