Cine a decis suspendarea imunizării cu lotul AstraZeneca. Anunțul lui Florin Cîțu, premierul României
Florin Cîțu, premierul României, a declarat că nu el a hotărât suspendarea vaccinării cu lotul AstraZeneca, ci specialiștii. Între timp, șeful Executivului a declarat că aşteptă fundamentarea ştiinţifică a deciziei.
Totodată, Florin Cîțu a precizat că procesul de vaccinare anti-COVID va continua conform planului, însă efectele adverse care apar după injectare vor fi atent monitorizate, pentru a se evita eventualele tragedii.
“Aseară, anumite televiziuni au precizat că decizia privind suspendarea lotului a fost luată de mine. Nu a fost luată de mine, a fost luată de specialişti şi eu aştept fundamentarea ştiinţifică a deciziei. Încrederea se câştigă foarte greu. Avem încredere în această campanie şi a funcţionat foarte bine, dar dacă nu suntem atenţi, se pierde foarte uşor. Trebuie să fim atenţi la cei care au autorizat aceast vaccin”, a declarat Florin Cîțu, premierul României, în cadrul unei confrinţe de presă.
Florin Cîțu, reacție după suspendarea AstreZeneca. Anunțul CNCAV
După apariția mai multor decese în rândul persoanelor imunizate cu serul de la AstraZeneca, CNCAV a anunțat suspendarea temporară a dozelor din lotul cu care au fost vaccinați cei care au murit.
“În cursul acestei seri, a avut loc o ședință la care au participat reprezentanții CNCAV, INSP, MS, ANMDMR. Situația celor două loturi de vaccinuri a fost analizată și s-au decis, în unanimitate, următoarele aspecte:
- Ca măsură de extremă precauție s-a hotărât carantinarea temporară a dozelor rămase până la finalizarea evaluării Agenției Europene a Medicamentului;
- Se continuă vaccinarea cu toate celelalte vaccinuri de la compania farmaceutică AstraZeneca din celelalte loturi existente în momentul de față în România;
- Se înlocuiesc cele 4.257 doze neutilizate existente în centrele de vaccinare, astfel încât procesul de imunizare să nu fie afectat”, a transmis Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinare Anti-COVID în România.