Comisia Europeană, discuții cu al șaselea producător farmaceutic pentru creșterea portofoliului de vaccinuri anti-COVID. Câte doze ar urma să cumpere
Comisia Europeană a încheiat, miercuri, o serie de discuții preliminare cu a șasea companie farmaceutică, societatea BioNTech-Pfizer, pentru achiziționarea unui potențial vaccin împotriva COVID-19.
Contractul avut în vedere de Comisia Europeană cu societatea BioNTech-Pfizer, în urma discuțiilor preliminare, ar urma să prevadă posibilitatea ca toate statele membre ale UE să achiziționeze vaccinul, precum și să îl doneze țărilor cu venituri mici și medii sau să îl redirecționeze către țări europene.
BioNTech-Pfizer este a șasea companie cu care Comisia Europeană a a încheiat discuții pentru completarea portofoliului de vaccinuri, după Sanofi-GSK, la 31 iulie, Johnson & Johnson, la 13 august, CureVac, la 18 august și Moderna, la 24 august, a anunțat Reprezentanța Comisiei Europene în România, printr-un comunicat de presă.
Primul contract, semnat cu AstraZeneca, a intrat în vigoare la 27 august. Testarea realizată de compania farmaceutică AstraZeneca și Universitatea Oxford a fost oprită, însă, temporar, ca măsură de siguranță, după ce un participant s-a îmbolnăvit în mod „inexplicabil”. Conform informațiilor de miercuri dimineață, nu se știe ce probleme de sănătate a avut subiectul care a testat vaccinul în Marea Britanie.
Anterior anunțului Comisiei, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a detaliat miercuri, în cadrul webminar-ului organizat de Gândul.ro, că, în urma negocierilor la nivel european, doza pe care România o va primi în prima tranșă este de 1,29 milioane de vaccinuri.
Laszlo Attila, președinte al Comisiei pentru sănătate publică din Senatul României, a spus că României îi revine 4% din cantitatea disponibilă la nivel european din acest vaccin, dar a opinat „că ne facem iluzii prea mari că până la sfârșitul anului acest vaccin ne va sta la dispoziție”.
Ursula von der Leyen: . Șansele noastre de a dezvolta și folosi un vaccin sigur și eficace sunt mai mari ca niciodată
Conform comunicatului de miercuri Comisia se anticipează că va dispune de un cadru contractual pentru achiziționarea inițială a 200 de milioane de doze în numele tuturor statelor membre ale UE, cu o opțiune de a achiziționa până la 100 de milioane de doze suplimentare, care vor fi furnizate după ce un vaccin se va dovedi a fi sigur și eficace împotriva COVID-19.
„Sunt încântată să anunț încheierea discuțiilor cu BioNTech-Pfizer pentru o achiziție inițială de 200 de milioane de doze de viitoare vaccinuri împotriva coronavirusului. Este cea de-a șasea companie din domeniul farmaceutic cu care am finalizat discuțiile sau am semnat un acord pentru potențiale vaccinuri, în timp record. Șansele noastre de a dezvolta și folosi un vaccin sigur și eficace sunt mai mari ca niciodată, atât pentru europenii de aici de acasă, cât și pentru restul populației mondiale. Dacă vrem să eliminăm coronavirusul oriunde, trebuie să-l eliminăm peste tot”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„Discuțiile finale de astăzi cu BioNTech-Pfizer reprezintă încă un pas important în direcția realizării unui portofoliu solid și diversificat de potențiale vaccinuri. Acesta a fost obiectivul Strategiei UE în materie de vaccinuri, pe care îl îndeplinim. Credem cu optimism că printre aceste potențiale vaccinuri se va găsi unul sigur și eficace, care să ne ajute să înfrângem pandemia de COVID-19”, a afirmat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară.
Potrivit Comisiei, BioNTech este o societate germană care colaborează cu societatea Pfizer din SUA în vederea dezvoltării unui nou vaccin bazat pe ARN mesager (ARNm). ARNm joacă un rol fundamental în biologia umană, transferând instrucțiunile care direcționează celulele din organism să producă proteine care pot preveni sau combate bolile. „Discuțiile preliminare încheiate astăzi sunt menite să ducă la un angajament prealabil de achiziție care urmează să fie finanțat prin Instrumentul pentru sprijin de urgență, care dispune de fonduri dedicate creării unui portofoliu de potențiale vaccinuri cu profiluri diferite, produse de societăți diferite”, se arată în comunicat.
Începând cu 4 mai 2020, Comisia a colectat aproape 16 miliarde EUR în cadrul răspunsului mondial la criza provocată de coronavirus, acțiunea globală pentru accesul universal la teste, tratamente și vaccinuri împotriva coronavirusului și pentru efortul global de redresare.