Consecința noilor tulpini Covid: Această mască ar putea deveni obligatorie în Europa!
Masca de protecție de tip FFP2 a devenit obligatorie în mai regiuni din Europa, ca urmare a apariției noilor tulpini Covid.
Apariția tulpinilor noi de coronavirus duce la schimbarea normelor în privința măștilor de protecție, scrie observatornews.ro.
Masca de tip FFP2 devine obligatorie în mai multe zone din Europa, precum landul german Bavaria și Austria.
Medicii spun că acest tip de mască oferă un grad mai mare de protecție față de măștile obișnuite, deși costă mai mult.
FFP 1 vs FFP 2
Măștile de protecție FFP2 nu lasă să treacă nicio particulă mai mare de 0,3 microni și au un grad de protecție de peste 94%, comparativ cu măștile FFP 1, cu o protecție de 80%.
Textura materialului este elementul esențial care conferă protecția, în cazul măștilor: cu cât este mai gros și calitativ materialul, cu atât particulele sunt blocate mai eficient, spune medicul pediatru Mihai Craiu.
Prețurile sunt mult mai ridicate la măștile FFP2
Măștile tip FFP2 sunt obligatorii de trei zile în Bavaria, în magazine și în transportul în comun. Prețul lor este ridicat și autoritățile au oferit vouchere celor din categoriile modeste, pentru a-și le procura.
În Austria, de luni, cine nu va purra asemenea măști nu va mai intra în magazine sau autobuz, tren, metrou.
În România, prețul unui set de 10 măști FPP2 este de 50 de lei pe site-ul celui mai popular retailer online. În comparație, o cutie cu 50 măști FPP1 poate fi cumpărată chiar și cu 8 lei.
Adrian Streinu-Cercel, veste proastă pentru persoanele care se vaccinează anti-Covid: „Masca rămâne obligatorie până în 2023”!
Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, fostul manager al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, a explicat duminică, după ce a primit rapelul la vaccinul anti-COVID-19 că injecţia nu doare și că după a doua doză nu mai există riscul unor infecţii severe cu noul coronavirus, dar masca de protecție va rămâne în continuare obligatorie, cel puțin până în 2023.
Nu mă doare, nu mă ustură. A doua zi s-ar putea să simţiţi unde a fost locul de injecţie şi atâta tot şi pe urmă să vă duceţi cu drag la a doua injecţie. E de aşteptat, evident, ca această a doua doză să întărească răspunsul şi să consolideze”, le-a spus jurnaliștilor prezenți la „Matei Balș”.