CORONAVIRUS. A fost confirmat primul caz de COVID-19 la penitenciarul Jilava
La Penitenciarul Jilava a fost confirmat, marți, primul caz de infectare cu noul tip de coronavirus. Administraţia Națională a Penitenciarelor a anunțat că persoana infectată este un poliţist.
Angajatul penitenciarului era acasă din 13 aprilie și a fost testat după de a făcut febră. Direcția de Sănătate Publică a fost anunţată pentru a face o anchetă epidemiologică, informează MEDIAFAX.
Poliţistul de penitenciare a purtat, cât timp s-a aflat la locul de muncă, echipament de protecţie (mască şi mănuşi) şi nu a intrat în contact cu persoane confirmate sau suspecte.
Angajatul a fost testat deoarece avea febră, însă simptomul nu a apărut cât timp acesta era în tură. Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat Direcția de Sănătate Publică Ilfov, care încearcă acum să identifice persoanele cu care polițistul a intrat în contact.