CORONAVIRUS. Clorochina, efecte adverse. Vedeta de la Hollywood nenorocită de tratamentul lui Trump! VIDEO

Publicat: 15 04. 2020, 12:26
Actualizat: 15 04. 2020, 12:26

Cunoscuta actriţă americană Rita Wilson, diagnosticată cu virusul Covid-19, declară că a dezvoltat o serie de „efecte secundare extreme” după ce s-a tratat cu clorochină. Acest medicament antimalaric a fost recomandat și de președintele Donald Trump drept „rețetă” pentru gripa cauzată de virusul SARS-CoV-2.

Vorbind pentru postul de televiziune CBS, Rita Wilson, una dintre vedetele momentului la Hollywood, povestește cum a trecut prin cel mai dificil moment din viață – infecția cu noul coronavirus.

Dezvăluirile Ritei Wilson sunt foarte importante, căci ele survin în contextul în care acest medicament ieftin pentru tratarea malariei, ca şi derivatul său mai puţin toxic hidroxiclorochina, au fost descrise de preşedintele american Donald Trump drept „tratamente-minune” în lupta împotriva pandemiei de Covid-19. Asta, deși lumea medicală nu a stabilit încă dacă clorochina are vreun efect benefic în tratarea virusului SARS-CoV-2.

Rita Wilson şi soţul ei, cunoscutul actor american Tom Hanks, au fost spitalizaţi pentru scurt timp pe Coasta de Aur a Australiei, după ce au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus (în martie).

„Tom (n.r. – Tom Hanks) a dezvoltat simptome mai uşoare”, a precizat Wilson.

Efecte secundare extreme

În schimb, actriţa a povestit că ea a prezentat simptome precum oboseală, dureri musculare şi febră cu frisoane, „aşa cum nu am mai avut niciodată înainte”, potrivit comentariilor făcute la emisiunea „This Morning” (CBS).

În a noua zi de boală, Rita Wilson spune că a primit tratamentul antimalaric. Și imediat au apărut efectele secundare: „Ştiu că oamenii vorbesc despre acest medicament, dar ce vă pot spune este că nu ştiu dacă a funcţionat sau dacă era doar timpul ca febra să dispară. Febra s-a dus – însă clorochina a avut efecte secundare extreme. Mi-era foarte greaţă şi aveam vertij, nu puteam merge şi îmi simţeam muşchii extrem de slăbiţi”.

Concluzia Ritei Wilson este că „oamenii trebuie să fie foarte atenţi la acest medicament. De fapt, chiar nu ştim dacă este util în caz de Covid-19”.