Prima pagină » Coronavirus » CORONAVIRUS. De ce nu te speli corect pe mâini, conform experților

CORONAVIRUS. De ce nu te speli corect pe mâini, conform experților

CORONAVIRUS. De ce nu te speli corect pe mâini, conform experților

Cazuri de infecție cu coronavirus au fost confirmate în mai mult de 10 țări. Până în prezent, peste 89.000 de persoane au fost infectate, aproximativ 3.000 dintre acestea pierzându-și viața.

Dacă inițial Covid-19 a fost o boală zoonotică – o infecție transmisă de la animale la om-, ulterior aceasta s-a răspândit de la om la om. Conform specialiștilor, transmiterea este preponderent pe cale aeriană, ceea ce înseamnă că pacienții purtători de coronavirus pot infecta alte persoane prin picături de lichid eliminate prin vorbit, tuse, strănut, care intră în contact cu mâinile, ochii, mucoasa orală ori nazală.

Dr. Adele McCormick de la Universitatea Westminster a demonstrat cu ajutorul lămpilor UV care sunt zonele pe care germenii le preferă și care sunt cele mai eficiente metode de a evita contractarea virusurilor.

„Evită să îți atingi fața, mâna, nasul și ochii pentru că este o posibilă cale pe care virușii pot ajunge în interiorul organismului. Dacă persoanele purtătoare tușesc și strănută fără să țină mâna la gură, virusul este posibil să ajungă pe suprafețele din jur, unde poate supraviețui câteva ore.”, a declarat specialistul pentru BBC.

Cum te speli corect pe mâini

Cele mai multe persoane consideră că a-și clăti mâinile sub jetul de apă este suficient, lucru care nu este recomandat de experți. Dr. McCormick a arătat, pas cu pas, cum trebuie să te speli pentru a elimina toți germenii.  Iată cum ar trebui să se desfășoare întreg procesul: Udă-ți mâinile, adaugă câteva pompițe de săpun lichid în căușul palmei și spumează-le bine. Fiindcă cei mai mulți germeni sunt prezenți în jurul unghiei și pe spatele palmei, insistă asupra acestor zone, dar nu uita de degete, interiorul palmei și încheietură. După ce ai frecat mâinile timp de 20-30 de secunde, clătește săpunul și folosește un servețel de hârtie, pe care este important să îl arunci în coșul de gunoi.

Sursa foto: Pexels.com