CORONAVIRUS. Franța, a doua țară din Europa cea mai afectată după Italia. Cât de mare este numărul infecțiilor

Publicat: 02 03. 2020, 07:38
Sursă FOTO: Shutterstock - caracter ilustrativ

Franţa are 130 de cazuri confirmate, 12 vindecate, doi decedaţi, 116 spitalizări din motive de izolare şi nouă sunt în stare clinică gravă, a declarat responsabilul francez pentru sistemul de sănătate, Jerome Salomon.

Franţa, împreună cu Germania, care a raportat şi ea duminică 129 de cazuri confirmate, este astfel a doua ţară europeană cea mai afectată de coronavirusul COVID-19, după Italia, care a înregistrat aproape 1.700 de cazuri şi 34 de decese.

Din cele 130 de cazuri confirmate, 72 fac parte ”dintr-un lanţ de transmitere sau dintr-un cluster (un focar de cazuri grupate), 35 au revenit din zone din străinătate unde circulă virusul”, a detaliat el.

Două focare majore de coronavirus

Două focare majore de cazuri grupate sunt în departamentul Oise, nu departe de Paris, şi în localitatea La Balme-de-Sillingy, situată în apropierea graniţei cu Elveţia. În aceste zone s-au luat începând de sâmbătă măsuri stricte de prevenire a răspândirii virusului, fiind interzise adunările publice, iar locuitorilor li s-a recomandat să-şi limiteze deplasările.

”Facem tot posibilul să frânăm evoluţia, să încetinim propagarea virusului, să protejăm zonele care nu sunt afectate ori sunt puţin afectate, să reducem contactele între populaţia acestor zone”, a mai explicat oficialul francez, potrivit Agerpres.