Prima pagină » Coronavirus » CORONAVIRUS. Gabriela Firea: 25.000 de măşti sunt achiziţionate din sumele donate de parlamentari PSD

CORONAVIRUS. Gabriela Firea: 25.000 de măşti sunt achiziţionate din sumele donate de parlamentari PSD

CORONAVIRUS. Gabriela Firea: 25.000 de măşti sunt achiziţionate din sumele donate de parlamentari PSD
ELCEN, despre acuzațiile Gabrielei Firea: Lansează din nou informații mincinoase în spațiul public / Sursă Foto: Gabriela Firea Facebook

Primarul general, Gabriela Firea, anunţă că din sumele donate de parlamentari de la PSD au fost achiziţionate 15.000 de măşti de protecţie KN95 şi 10.000 de măşti chirurgicale, destinate maternităţilor din Capitală.

Într-o postare pe Facebook, edilul Capitalei a precizat că primele astfel de măşti au fost donate Maternităţii ‘Dr. Panait Sârbu’ (Giuleşti), unde anual se nasc aproape 4.000 de copii.

„Le mulţumesc foarte mult colegilor social-democraţi care au făcut această donaţie importantă şi atât de folositoare în aceste vremuri de pandemie. Colegii parlamentari au fost reprezentaţi de senatoarea Roxana Natalia Paţurcă şi deputaţii Beatrice Tudor, Alfred Simonis (lider de grup) şi Petre Florin Manole. Parlamentarii social-democraţi au donat jumătate din indemnizaţia lunară, fonduri din care s-au achiziţionat astfel de produse de protecţie pentru spitalele Primăriei Capitalei”, a scris Gabriela Firea.

Ea a subliniat  că restul de 13.500 de măşti KN95 vor fi distribuite în zilele următoare în unităţile medicale din subordinea PMB, cu precădere către maternităţile Spitalului Clinic ‘Dr. I. Cantacuzino’, a Spitalului Clinic ‘Nicolae Malaxa’ şi a Spitalului Filantropia.

Pe 25 martie, liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu, anunţa că toţi parlamentarii PSD au decis că vor dona 50% din indemnizaţiile lor pentru a sprijini achiziţia urgentă de echipamente medicale de maximă necesitate.