CORONAVIRUS. Planul de ieșire din izolare al Danemarcei / Premierul a făcut anunțul
Mette Frederiksen, premierul Danemarcei, a anunțat că începând de saptămâna viitoare vă ridica restricțiile privind carantina.
Astfel, școlile se vor redeschide miercuri, dar mai țin închise resturantele, barurile și cluburile. Închiderea frontierelor este prelungită, iar călătoria în străinătate nu este recomandată, scrie Mediafax.
Premierul ţării, Mette Frederiksen, a anunțat că interdicția asupra unor grupuri mai mari de 10 persoane rămâne în vigoare, cu excepții precum școlile sau universitățile.
„O să fie ca şi cum vom merge pe sârmă sau pe o sfoară foarte subţire. Dar dacă suntem atenţi şi responsabili, vom trece peste”, le-a transmis Mette Frederiksen conaţionalilor săi.
„Nu vom mai merge în aglomeraţie în autobuz sau în metrou ca înainte”, a mai spus ea.
Danemarca a fost una dintre primele ţări din Europa care a luat măsuri stricte pentru a stopa răspândirea coronavirusului.
De asemenea, Austria va redeschide magazinele mici, iar restaurantele urmează să se deschidă în luna mai, precum și școlile.