CORONAVIRUS. Problemele pe care le pot avea la locul de muncă pacienții cu COVID-19 care s-au confruntat cu forme grave ale bolii
Persoanele care au dezvoltat forme grave de coronavirus se pot confrunta cu mai multe probleme de sănătate odată cu revenirea la muncă, spun cei de la Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă (EU-OHSA).
Statisticile spun că aproximativ una din șase persoane care contractează COVID-19 dezvoltă simptome grave și deficiențe ale aparatului respirator. Există o probabilitate crescută ca angajații care fac o formă gravă a bolii să necesite o atenție deosebită chiar și după ce au revenit la locurile de muncă, se arată în ghidului pentru angajatori elaborat de EU-OHSA.
Principalele probleme cu care se pot confrunta la locul de muncă persoanele care au avut nevoie de îngrijire la terapie intensivă sunt:
-Slăbiciune musculară. Cu cât o persoană a stat mai mult la TI, cu atât această problemă este mai gravă. Capacitatea musculară redusă se manifestă și prin tulburări respiratorii, de exemplu. Un alt fenomen obișnuit, însă mai rar întâlnit, este și sindromul post- terapie intensivă (SPTI). Acesta se manifestă la aproximativ 30-50 % dintre persoanele internate la TI și este comparabil cu o tulburare de stres posttraumatic.
-Probleme de memorie și de concentrare. Aceste tulburări se manifestă adesea abia după un timp. După ce o persoană își reia activitatea, ele nu sunt întotdeauna recunoscute. Simptomele vizibile la locul de muncă sunt problemele de memorie și de concentrare, dificultățile în efectuarea sarcinilor la un nivel satisfăcător și capacitatea deficitară de soluționare a problemelor. Prin urmare, este important să fiți în alertă dacă știți că cineva a fost internat la TI. O bună îndrumare este foarte importantă, deoarece unii lucrători pot întâmpina dificultăți în revenirea la nivelul anterior de performanță.
-Perioadă îndelungată necesară pentru reluarea activităților profesionale. Datele arată că un sfert până la o treime dintre cei care sunt internați la TI pot dezvolta probleme, indiferent de vârstă. Aproximativ jumătate din pacienți au nevoie de un an pentru a-și relua activitatea și este posibil ca până la o treime să nu revină niciodată la lucru.