CORONAVIRUS. Un nou focar într-un centru de neuropsihiatrie din județul Bacău: Peste 60 de pacienți și angajați infectați

CORONAVIRUS. Un nou focar într-un centru de neuropsihiatrie din județul Bacău: Peste 60 de pacienți și angajați infectați
ANALIZĂ. Noul coronavirirus a suferit circa 200 de mutații. Cât de letal şi de contagios a devenit. Sursă FOTO: Pixabay - caracter ilustrativ
Publicat: 05/05/2020, 20:00
Actualizat: 05/05/2020, 20:01

Un nou focar de COVID-19 a fost descoperit într-un alt centru de neuropsihiatrie, însă din județul Bacău. 64 de pacienţi şi angajaţi ai Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică din Dărmăneşti au fost diagnosticați pozitiv cu noul coronavirus.

Prefectul de Bacău, Liviu Miroșanu, a declarat că pacienții simtomatici au fost transferați la spitalul din Onești, iar cei asimptomatici și cei care au teste negative rămân în centru, potrivit Digi24.

De asemenea, acesta a precizat că pacienții și angajații care nu au virusul vor fi mutaţi într-un corp administrativ al centrului.

Potrivit prefectului, este vorba despre 43 de pacienți și 21 de angajați, iar testările au fost făcute începând din 3 mai, după ce Ministerul Sănătății a decis testarea pacienților și angajaților din centrele sociale.

„Beneficiarii depistaţi negativ, împreună cu personalul depistat negativ, vor fi mutaţi în structura exterioară a unităţii (corp administrativ). Reprezentanţii D.S.P. Bacău efectuează verificări pentru a stabili modalitatea optimă de a utiliza acest spaţiu. Personalul unităţii, care se afla la domiciliu anterior acestei testări, rămâne la domiciliu cu întreaga familie, până la împlinirea termenului de 14 zile de la ieşirea din centru; acest personal urmează a fi testat”, a precizat, într-un comunicat de presă, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bacău, Mihaela Arim.

Centrul se află în subordinea Consiliului Judeţean Bacău, iar preşedintele instituției, Sorin Braşoveanu (PSD), susține că vinovată pentru acestă situație este conducerea DSP, care a testat prea târziu pacienții și angajații.

„Inconștiența și iresponsabilitatea cu care au acționat autoritățile liberale care conduc Prefectura și Direcția de Sănătate Publică Bacău”, a susținut acesta.

De asemenea, președintele instituției a precizat că a cerut testarea din 21-23 aprilie testarea personalului de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Dărmănești.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Permis de conducere doar după 26 de ani pentru bărbați. Reguli mai stricte pe șoferii...
Schimbări importante în Codul Muncii. Informațiile care trebuie să ajungă la toți angajații
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță