COVID-19. America, peste 1200 de morți în 24 de ore. Ce planuri are Trump

Publicat: 23 05. 2020, 07:36
COVID-19. America, peste 1200 de morți în 24 de ore. Ce planuri are Trump / Sursa FOTO: https://api.army.mil

Noul coronavirus continuă să facă ravagii în rândul populației americane. SUA au înregistrat peste 1200 de morți în ultimele 24 de ore! Mai precis, conform datelor furnizate de Johns Hopkins, 1260 de persoane au decedat în ultimele 24 de ore, raport oferit publicității vineri seară, la orele 20.30 (sâmbătă, ora 00.30 GMT).

Bilanțul zilnic prezentat de prestigioasa universitate Johns Hopkins indică o stabilizare a situației, numărul deceselor raportate vineri apropiindu-se de cel din ajun.

În total, în SUA s-au înregistrat 95.921 de morți din cauza pandemiei de Covid-19, de departe cea mai îndoliată ţară de pe glob în valori absolute. Oficial, America are circa 1,6 milioane de cazuri de infecții cu noul coronavirus.

În pofida acestor date, cele 50 de state americane au trecut la relaxarea parţială şi treptată a măsurilor impuse pentru preveniea răspândirii pandemiei de Covid-19. S-au menținut doar anumite restricţii legate de adunările publice.

Mai mult, preşedintele republican Donald Trump a îndemnat, vineri, într-o conferință de presă susținuță la Casa Albă, să se deschidă imediat toate lăcaşurile de pe teritoriul Statelor Unite!

„Consider lăcaşurile de cult – bisericile, sinagogile şi moscheile – ca locuri esenţiale care oferă servicii absolut necesare”, a insistat Trump în fața jurnaliștilor, conform The New York Times.