COVID-19: Cum a ajuns Emma, o fetiță de 12 ani, să fie diagnosticată cu noul coronavirus: „Se luptă pentru viața ei într-un spital”
Emma, o fetiţă de 12 ani, se „luptă pentru viaţa ei” într-un spital din Atlanta, după ce a testată pozitiv pentru coronavirus, potrivit unui văr de-al său, informează CNN.
Vărul fetiţei a povestit pentru CNN că Emma a fost diagnosticată cu pneumonie pe 15 martie şi a fost testată pozitiv pentru coronavirus vineri seară. Sâmbătă, fetiţa a fost conectată la un ventilator şi în prezent se află în stare stabilă, a spus Anthony.
Emma nu suferea de alte afecţiuni, nu a călătorit recent şi nu se ştie cum a contractat virusul, potrivit lui Anthony.
Direcţia de asistenţă medicală pentru copii a Spitalului Scottish Rite din Atlanta a confirmat că un pacient actual a fost testat pozitiv pentru Covid-19, deşi a refuzat să intre în detalii.
„Pacientul rămâne izolat, iar noi am folosit în mod constant măsurile de precauţie adecvate. Detalii suplimentare nu vor fi oferite din cauza legilor privind confidenţialitatea pacientului”, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Jessica Pope.
Experţii din domeniul sănătăţii au spus că persoanele în vârstă şi cele cu condiţii de sănătate precare sunt cele mai expuse riscului de deces din cauza noului coronavirus. Copiii pot contracta şi răspândi virusul, dar în general dezvoltă cazuri uşoare de boală.