COVID-19 lovește într-o altă prefectură! Sebastian Fârtat, prefect de Vâlcea, a fost diagnosticat cu boala
Prefectul de Vâlcea Sebastian Fârtat a fost diagnosticat cu noul COVID-19, potrivit unui anunț făcut pe pagina oficială a instituției pe care o conduce.
Liderul local a aflat diagnosticul după ce se testase la cerere, deși nu avea simptome specifice bolii. În prezent, starea lui de sănătate este una bună, potrivit sursei citate.
„În prezent, starea de sănătatea a acestuia este bună și nu prezintă simptome specifice bolii. Menționăm, totodată, că prefectul judeșului a respectat tot timpul normele de prevenire și combatere a răspândirii infectărilor cu virusul SARS-CoV-2, la toate întâlnirile și ședințele pe care le-a avut în ultima perioadă, atât cu angajații instituției, cât și cu alte persoane din afara instituției, păstrând distanța fizică și purtând mască de protecție”, se arată în postarea de pe Facebook de pe pagina oficială a prefecturii.
Prefectul de Vâlcea, diagnosticat cu noul COVID-19
De asemenea, sursa citată a mai precizat că în prezent DSP Vâlcea face anchetă epidemiologică pentru a identifica toate persoanele care au intrat în contact cu prefectul și pentru a dispune astfel toate măsurile care se dispun în această situație.
Atribuțiile prefectului au fost delegate șefului Serviciului Financiar, Constabilitate, Resurse Umane și Administrativ din cadrul instituției.
Recent, un alt prefect a fost diagnosticat cu noul coronavirus. Este vorba de prefectul judeţului Buzău, Leonard Dimian.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat la mijlocul lunii august că a avut simptome uşoare în ziua precedentă anunțului, dar că starea i s-a ameliorat rapid.
„În urmă cu câteva ore, am fost confirmat cu virusul SARS-CoV-2. În cursul zilei de ieri, am prezentat simptome uşoare specifice COVID-19 (febră 38º) şi am fost testat, iar rezultatul venit astăzi este pozitiv. Starea mea de sănătate este bună, acum mă simt mai bine decât m-am simţit ieri. Am încredere că mă voi vindeca rapid şi mă bazez pe profesionalismul cadrelor medicale buzoiene, care au fost ireproşabile pe întreaga perioadă în care au gestionat criza COVID-19. Mâine, voi fi supus unor investigaţii medicale extinse şi voi afla tratamentul care îmi va fi prescris”, a scris pe Facebook Leonard Dimian, prefectul judeţului Buzău.