Prima pagină » Coronavirus » COVID-19. Nelu Tătaru a explicat în ce condiții se poate ajunge la restricții din cauza răspândirii cu noul coronavirus

COVID-19. Nelu Tătaru a explicat în ce condiții se poate ajunge la restricții din cauza răspândirii cu noul coronavirus

COVID-19. Nelu Tătaru a explicat în ce condiții se poate ajunge la restricții din cauza răspândirii cu noul coronavirus
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru / FOTO: Mediafax, Andreea Alexandru

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că ar putea fi reintroduse măsuri restrictive în zonele în care apar focare.

 „Azi avem 166 de cazuri, dar mergem cu a treia măsură de relaxare. Vom avea o perioadă în care va urma o creștere ușoară, progresivă, nu o creștere exponențială (…) În măsura în care respectăm aceste ordine, aceste măsuri de precauție, normele de aplicare privind desfășurarea și funcționarea activităților pe care le relaxăm, atunci putem gestiona și un număr de cazuri care va crește de la o zi la alta”, a spus ministrul la Digi24.

În ce condiții s-ar putea reveni la restricții

Tătaru a vorbit și despre condițiile în care s-ar putea reveni la măsuri restrictive.

„În condițiile în care vom vedea că există o transmitere accentuată în comunitate și vom vedea care sunt zonele cu anumită preponderență, vom interveni în acele zone, urmând ca progresiv, odată cu limitarea, să retragem aceste restricții, dar se poate și să intervenim la nivel general dacă vedem o transmitere în comunitate care este generalizată, a precizat el.

Întrebat ce trebuie să înțelegem prin transmitere accentuată, ministrul a spus: „Adică să vedem că apar, nu știu, suntem pe un număr de 250 de cazuri. Menținerea ne arată că există un focar. Creșterea spre 300 înseamnă că avem transmitere și trebuie să reintervenim”.

Nelu Tătaru: Numărul de infectări va crește

Ministerul Sănătății avertizează asupra faptului că dacă Parlamentul nu va vota starea de alertă, pârghiile autorităților sanitare vor fi limitate. Nelu Tătaru avertizează că odată cu a treia etapă de relaxare numărul de infectări cu noul coronavirus va crește.

Numărul mare de cazuri noi de COVID-19 din ultima săptămână este cauzat de măsurile de relaxare și de aglomerarea de persoane din anumite zone ale țării, a declarat luni ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

„Că vrem, că nu vrem, că recunoaștem sau nu, declarat sau nu, suntem într-o stare de alertă. Am avut cinci zile în care am avut o creștere a numărului de cazuri. Dacă au început timid la 196 de cazuri noi, 237, 222, 275, 320 culminând în prezentarea de ieri. Suntem într-o transmitere comunitară, nu exacerbată, dar o avem accentuată de cele două măsuri de relaxare de până acum. Astăzi intră și cel de-al treilea set de măsuri de relaxare.

 

 

Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani ... vezi toate articolele

Citește și