Prima pagină » Coronavirus » COVID -19. Rusia se implică în criza din Italia. Putin și Conte au vorbit la telefon

COVID -19. Rusia se implică în criza din Italia. Putin și Conte au vorbit la telefon

COVID -19. Rusia se implică în criza din Italia. Putin și Conte au vorbit la telefon

Rusia va trimite în Italia specialişti şi echipamente pentru a o ajuta să lupte împotriva noului coronavirus, după ce în Peninsulă s-au înregistrat  aproape 800 de morţi în 24 de ore, a anunţat sâmbătă Kremlinul, scrie Agerpres.

Rusia va trimite în Italia în special mijloace de protecţie, sisteme mobile pentru dezinfecţia prin aerosol a mijloacelor de transport, echipamente medicale, precum şi specialişti pentru a acorda o asistenţă practică în zonele cele mai afectate de pandemie, potrivit unui comunicat al Kremlinului, citat de agențiile ruse, scrie Agerpres.

Preşedintele rus Vladimir Putin a discutat sâmbătă la elefon cu premierul italian Giuseppe Conte, iar cei doi lideri s-au pus de acord asupra „unei cooperări strânse în lupta împotriva coronavirusului”, se mai spune în comunicatul Kremlinului.

Italia a înregistrat sâmbătă un nou record de decese în 24 de ore, cu 793 de morţi, ceea ce ridică la 4.825 numărul persoanelor ucise.

Recomandarea video

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?