COVID -19. Rusia se implică în criza din Italia. Putin și Conte au vorbit la telefon
Rusia va trimite în Italia specialişti şi echipamente pentru a o ajuta să lupte împotriva noului coronavirus, după ce în Peninsulă s-au înregistrat aproape 800 de morţi în 24 de ore, a anunţat sâmbătă Kremlinul, scrie Agerpres.
Rusia va trimite în Italia în special mijloace de protecţie, sisteme mobile pentru dezinfecţia prin aerosol a mijloacelor de transport, echipamente medicale, precum şi specialişti pentru a acorda o asistenţă practică în zonele cele mai afectate de pandemie, potrivit unui comunicat al Kremlinului, citat de agențiile ruse, scrie Agerpres.
Preşedintele rus Vladimir Putin a discutat sâmbătă la elefon cu premierul italian Giuseppe Conte, iar cei doi lideri s-au pus de acord asupra „unei cooperări strânse în lupta împotriva coronavirusului”, se mai spune în comunicatul Kremlinului.
Italia a înregistrat sâmbătă un nou record de decese în 24 de ore, cu 793 de morţi, ceea ce ridică la 4.825 numărul persoanelor ucise.