Prima pagină » Coronavirus » COVID-19. Un suedez râde de România: „E ţara în care totul e posibil!“. Decizia care l-a şocat în plină pandemie

COVID-19. Un suedez râde de România: „E ţara în care totul e posibil!“. Decizia care l-a şocat în plină pandemie

COVID-19. Un suedez râde de România: „E ţara în care totul e posibil!“. Decizia care l-a şocat în plină pandemie

După anunţul făcut de Federaţia Română de Handbal (FRH) privind continuarea întrecerilor interne, fostul selecţioner Tomas Ryde s-a arătat indignat de ce se întâmplă aici, având o postare ironică pe reţelele de socializare.

„99% dintre sporturile de echipe sunt anulate, deoarece oamenii sunt mai importanţi decât banii. Apoi, Federaţia Română de Handbal decide ca liga să fie terminată. Va reîncepe pe 31 mai şi vor fi 10 meciuri în 22 de zile. Dumnezeule, totul este posibil în România!!!“, a scris Ryde, citat de Adevărul.ro.

Federaţia Română de Handbal a anunţat reluarea competiţiilor după încheierea stării de urgenţă, pe fondul pandemiei de coronavirus. Președintele FRH, Alexandru Dedu, a declarat că ligile naționale ar trebui să se încheie până la finalul lunii iunie, scrie Realitateasportivă.net.

Programul a fost votat în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal. Primele meciuri urmează să aibă loc pe 31 mai.

La masculin, pentru încheierea sezonului competiţional la seniori până la sfârşitul lunii iunie, se renunţă la disputarea în sistem play-off/play-out a Ligii Naţionale.

Cupa României la masculin se va disputa în perioada 24-25 iunie, la Constanţa. Cupa României la feminin se va disputa între 5 şi 7 iunie.

Citește și