Prima pagină » Coronavirus » COVID-19. Vaccinarea întregii populații a planetei ar depăși 20 de miliarde de dolari. Cum se strâng banii pentru acoperirea costurilor

COVID-19. Vaccinarea întregii populații a planetei ar depăși 20 de miliarde de dolari. Cum se strâng banii pentru acoperirea costurilor

COVID-19. Vaccinarea întregii populații a planetei ar depăși 20 de miliarde de dolari. Cum se strâng banii pentru acoperirea costurilor
Veste uriașă: Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat când va fi distribuit vaccinul anticoronavirus! / Sursa Foto: Mediafax Foto

Costul imunizării tuturor oamenilor din lume împotriva noului coronavirus ar putea ajunge la 25 de miliarde de dolari, sumă ce depășește obiectivul inițial al apelului de strângere de fonduri, de 8 miliarde de dolari.

Vaccinarea populației ar putea costa 25 de miliarde de dolari, odată ce finanțarea necesară pentru a produce un număr mare de doze și pentru a le distribui la nivel mondial este luată în considerare, susțin experții internaționali în sănătate, citați de Financial Times, relatează Mediafax.

Suma estimată inițial de liderii G8 se ridica la 8 miliarde de dolari. Potrivit sursei citate, această sumă scoate în evidență dificultățile financiare, politice și logistice ce vor urma. Sunt așteptat să garanteze prin gaj țările care fac parte din G20, dar și alte state, chiar după ce SUA au anunțat că suspendă finanțarea către OMS și nu au precizat că vor participa.

Liderii europeni au subliniar că producerea și livrarea mediamentelor împotriva COVID-19 ar avea nevoie de resurse peste ținta inițială de 8 miliarde de dolari. Dacă un vaccin va fi produs, acesta „va fi un bun global unic pentru binele publicului din secolul 21”, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Forul european va găzdui o videoconferință privind organizarea strângerii de fonduri pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus.

Potrivit sursei citate, companiile din industria farmaceutică au solicitat deja un fel de asigurare, prin plăți anticipate, pentru riscurile implicate prin investirea unei sume mai mari pentru a extinde capacitatea de producție în sensul satisfacerii cererii de vaccin.

Finanțarea oferită de guvernele donatoare va fi rambursată din viitoarele bugete de ajutor, scrie Financial Times.

Pe de altă parte, organizațiile umanitare și-au exprimat îngrijoarea că resursele ar putea fi concentrate prea mult pe producerea de vaccinuri, în detrimentul altor soluții împotriva COVID-19, precum teste diagnostice și terapeutice.

Autor