COVID-19. Wuhan a testat într-o zi de peste 4 ori mai mulți oameni decât România de la începutul pandemiei!

Publicat: 24 05. 2020, 08:53
COVID-19. Wuhan a testat într-o zi de peste 4 ori mai mulți oameni decât România de la începutul pandemiei! / Sursa FOTO: wikimedia.org

Autoritățile chineze din orașul Wuhan au decis să testeze într-o singură zi peste 1,4 milioane de persoane. Sunt de patru ori mai multe teste efectuate decât a făcut România de la declanșarea pandemiei și până azi!

Prin comparație, țara noastră a efectuat de la debutul pandemiei doar 361.566 de teste.

Wuhanul se află sub o amplă testare a populaţiei, liderii Partidului Comunist Chinez dorind să afle gradul de imunizare al populaţiei, dar şi să descopere cazurile asiptomatice.

Campania a început pe 14 mai şi are ca scop testarea tuturor locuitorilor din cea mai mare metropolă a provinciei Hubei, notează Mediafax!

Astfel oraşul cu o populaţiei de 11,08 milioane de oameni a reuşit să pună în aplicare unul dintre cele mai mari programe de testare din lume, reuşind să testeze peste 10% din populaţie într-o singură zi!

La finalul programului de testare va exista o imagine mai bună asupra gradului real al infectării din oraşul de debut al pandemiei.

Testele pe care China le face în prezent sunt cu acid nucleic.