CRAIOVA. O asistentă medicală și 7 jandarmi, confirmați cu coronavirus
Alţi şapte jandarmi de la Gruparea Mobilă Craiova au ieşit pozitiv la testul pentru COVID-19, iar întreg detaşamentul din care fac parte a fost retras din misiuni şi va fi testat. Și o asistentă medicală de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Craiova a fost diagnosticată și ea cu COVID-19. Femeia lucrează în Secţia Oncologie şi ar fi intrat în contact, în afara spitalului, cu un pacient cu cancer întors de la un spital din Bucureşti.
Cei şapte jandarmi au fost testaţi după ce unul dintre colegii lor a fost diagnosticat cu COVID-19. Acesta a ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase Craiova, îmreună cu socrii săi, în data de 23 aprilie, după ce au avut simptome ale infecţiei cu coronavirus, informează Mediafax.
Soţia şi copilul bărbatului, dar şi alţi jandarmi de la Gruparea Mobilă Craiova, care au intrat în contact direct cu acesta, au fost testaţi, iar rezultatele au arătat că au COVID-19.
Potrivit autorităţilor in Dolj, întreg detaşamentul din care jandarmii confirmaţi cu infecţie cu coronavirus fac parte, va fi testat. Aproximativ 70 de militari au fost scoşi din misiuni, însă ancheta epidemiologică nu s-a încheiat.
Coronavirus și la SJU Craiova
În ceea ce o privește pe asistena medicală, aceasta a fost diagnosticată cu infecţie cu coronavirus în urma campaniei de testare a cadrelor medicale din spital, potrivit reprezentanţilor SJU Craiova.
Aceasta a fost la serviciu, în Secţia Oncologie, în data de 21/22 aprilie, iar în vineri a fost chemată la serviciu pentru a fi testată împreună cu colegii săi. A fost singura care a ieşit pozitiv la infecţia cu coronavirus.
Aproximativ o sută de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova au fost testaţi pentru COVID-19, până acum. Aceştia lucrează în UPU, ATI, Oncologie şi Secţia Ginecologie-Neonatologie.
Testaţi sunt şi pacienţii care sunt internaţi în spital, dar şi cei care ajung la Urgenţe cu suspiciune de infecţie cu coronavirus.